Polițiștii au verificat mai multe societăți, piețe și târguri din Constanța. Bunuri confiscate (galerie foto)

Aproximativ 70 de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, în această săptămână, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor de contrabandă și a reglementărilor din domeniul evaziunii fiscale, ocazie cu care au constatat 11 infracțiuni și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri de peste 75.000 lei.  
 
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o activitate pe linia respectării legislației în vigoare privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, comercializarea bunurilor fără timbre de accizare românești și a mărfurilor contrafăcute. Astfel, s-a acționat în aproximativ 60 de zone, dintre care 13 piețe, 3 târguri și 20 de societăți comerciale.
         

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 11 infracțiuni, dintre care 6 la Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 75.000 lei, constând în aproximativ 20.000 de țigarete, articole vestimentare, peste 9 tone de legume și peste 400 kilograme fructe.

         
În cadrul acțiunii au fost aplicate 40 de sancțiuni, 34 dintre acestea fiind la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare de 75.520 lei.
 
Astfel, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au depistat, în piața Tomis 3, doi bărbați, în vârstă de 29, respectiv 39 de ani, care ofereau spre comercializare 82 de pachete de țigarete de diverse mărci, fără a avea timbre de accizare românești.
         
Polițiștii aceleiași structuri au depistat, pe strada Mercur din municipiul Constanța, un bărbat de 31 de ani, care oferea spre comercializare 129 de pachete de țigarete de diverse mărci, fără a avea timbre de accizare românești.
         
Polițiștii constănțeni au efectuat un control economic la o societate comercială de pe raza municipiului Constanța, ocazie cu care au identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care comercializa mai multe articole de îmbrăcăminte ce purtau o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate.
         
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au efectuat controale într-un târg de legume/fructe, pe linia verificării prevederilor legale privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, ocazie cu care au ridicat, în vederea confiscării, aproximativ o tonă de fructe și legume.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portul Constanța Ghiozdane contrafăcute, descoperite într-un container sosit din China

23 Feb 2021 446

Constanța Articole de îmbrăcăminte și parfumuri contrafăcute, ridicate de jandarmi

07 Oct 2020 630

Constanța Zeci de parfumuri și cinci ceasuri contrafăcute, confiscate de jandarmi

05 Oct 2020 978

Aproape 200 de anvelope venite din Thailanda, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

27 Feb 2020 1541

Articole de parfumerie și cosmetică în valoare de 85.000 euro, confiscate de inspectorii vamali

20 Dec 2019 751

Electrocasnice susceptibile a fi contrafacute, confiscate de oamenii legii în portul Constanţa (galerire foto)

08 Nov 2019 991

Mii de rechizite școlare contrafăcute, descoperite într-un container, în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

20 Aug 2019 993

Marfă din China, susceptibilă a fi contrafăcută, confiscată de poliţişti în Portul Agigea

06 Aug 2019 626

Produse contrafăcute, reţinute în urma unei acțiuni care a vizat transporturile de persoane pe relația România - Turcia

21 Jul 2019 752

Mii de tacâmuri contrafăcute, descoperite într-un container, în Portul Constanţa Sud Agigea

11 Jun 2019 1077

Acadele, confiscate dintr-un container sosit din Egipt în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

17 May 2019 734

Jucării contrafăcute sosite din China, confiscate de polițiști în Portul Constanța Sud Agigea (galerie foto)

11 Apr 2019 790

Bunuri contrafăcute în valoare de 228.480 euro, reținute de inspectorii vamali constănțeni

21 Mar 2019 984

Marfă de contrabandă, descoperită de câinele antitabac Lucky într-un microbuz

19 Nov 2018 895

Constanţa Produse de igienă personală şi artificii de tort, confiscate de poliţiştii de frontieră

16 Nov 2018 850