Polițiștii de frontieră împreună cu Moș Crăciun au ajuns la copiii din satul Vâlcelele, județul Constanța (galerie foto)

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au organizat o acțiune umanitară pentru ajutorarea copiilor care învață la școala din satul Vâlcelele, județul Constanța, informează pagina de Facebook a Gărzii de Coastă.

Fiind în anul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, iar principala dimensiune a Centenarului este una educativă, Garda de Coastă a dorit să contribuie la dezvoltarea educației viitoarei generații.

Astfel, au fost achiziționate din donații și contribuții benevole ale personalului rechizite și materiale didactice: imprimantă, table magnetice, harta României, caiete, pixuri, cărți de colorat și de povești, blocuri de desen, pensule și acuarele, jocuri educative, etc.

De asemenea, cu sprijinul Colegiului Psihologilor – filiala Constanța, militari și scafandri din cadrul Centrului de Scafandri – Nava Maritimă “Grigore Antipa”, Asociația Filantropica, precum și alte persoane care au dorit să contribuie la această acțiune, au fost dăruite pachete cu dulciuri și articole de îmbrăcăminte.

Pentru că este luna cadourilor și pentru a-i introduce în spiritul sărbătorilor a fost adus un grup de colindători, elevi de la Liceul Teoretic “George Emil Palade”, Constanța, coordonați de psihologul liceului, și totodată, cei mici s-au bucurat de prezența lui Moș Crăciun.

Sursa foto: Facebook Garda de Coastă 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 403

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 958

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 446

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 586

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 602

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 782

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 472

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 453

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 582

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 700

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 397

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 601

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 464