Poliţiştii din Călăraşi au recunoscut că au făcut sex cu minora, dar nu se consideră vinovaţi!

 
Adrian Nicuşor Şerban şi Daniel Florentin Dumitriu, poliţiştii demisionari de la Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Călăraşi, arestaţi preventiv pentru că ar fi violat o fată de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu adolescenta, dar că aceasta a consimţit şi nu a existat constrângere ”nici fizică, nici morală”. În apărarea lor, avocatul unuia dintre agenţi a punctat faptul că poliţiştii au ”mai multă credibilitate decât minora”, întrucât aceasta a dat anterior dovadă de ”comportament antisocial”, prin fuga repetată din centrul de plasament, potrivit realitatea.net.
Potrivit încheierii de şedinţă, iniţial, cei doi poliţişti au fost audiaţi ca martori în acest dosar şi au spus că totul s-a întâmplat în afara orelor de program. Ulterior, după ce au fost inculpaţi, şi-au reevaluat poziţia şi au admis să totul s-a întâmplat în timp ce ei erau în timpul serviciului. Mai mult, avocatul a spus că cei doi poliţişti „au fost presaţi să-şi dea demisia din poliţie”.
Din audierile în faţa instanţei care a dispus arestarea preventivă reiese că cei doi poliţişti au dus-o pe fată pe un câmp lângă municipiul Călăraşi şi au întreţinut relaţii sexuale orale cu aceasta, pe rând, în maşina Poliţiei, iar ulterior au adus-o pe fată înapoi în municipiul Călăraşi. Ulterior aceasta a povestit mai multor persoane, martori în acest dosar, ce s-a întâmplat şi a mers la spital.
Avocaţii celor doi poliţişti au susţinut în faţa instanţei că aceştia s-ar putea face vinovaţi de infracţiunea de act sexual cu un minor sau de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, dar nu de viol.


Sursa foto: salon.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

01 May 2024 288

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 414

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în județul Constanța

01 May 2024 391

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 546

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 375

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 230

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 400

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 392

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 509

Constanța Bărbat, dispărut de la domiciliu. L-ați văzut?

01 May 2024 353

Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanța, la datorie în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale (GALERIE FOTO)

01 May 2024 287

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 626

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 442

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 460

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 443