Portul Constanţa, tentaţie pentru Portul Viena și concernul Voestalpine

 
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a fost astăzi gazda a trei delegații importante. Conducerea portului Viena, Karin Zipperer – director general și Friedrich Lehr – CEO, au vizitat pentru prima dată Portul Constanța. Vizita nu este una oarecare, mai ales că portul Viena a dezvoltat un terminal de containere, anul trecut. Conducerea portului Viena s-a declarat interesată de posibilitatea de a derula trafic de mărfuri containerizate pe relația Austria către Orientul Apropiat, Orientul Îndepărtat și regiunea Mării Negre, prin Constanța. Reprezentanții Portului Viena mai sunt interesați şi de terminalul auto și de cele de mărfuri generale din Portul Constanța.
De asemenea, şi o delegație a concernului Voestalpine a efectuat o vizită de lucru în port, fiind interesată de posibilitatea transportului de minereu și cărbune către combinatul din Linz - Austria, prin Constanța, necesarul anual al acestuia fiind de 10 milioane tone.
După întâlnirea cu conducerea CN APM SA, managerii austrieci au făcut un tur tehnic în Portul Constanța la bordul navei Anghel Saligny. Se pare că pe agenda vizitei, delegaţia are în plan şi întâlniri cu operatorii portuari.
În 2014, traficul de mărfuri între Portul Constanța și porturile austriece a fost de 2,4 milioane tone.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 415

Agenții și principalii operatori din portul Constanța au fost prezenți la Viena, la evenimentul „Navigând de la Portul Constanța spre Portul Linz”

10 Apr 2024 550

Conexiuni maritime și economice. De la Portul Constanța la Portul Linz

09 Apr 2024 474

Nava fluvială de croazieră Viking Kadlin, schimb de pasageri în portul Constanța

13 May 2023 1062

Nava de pasageri Viking Rinda, escală în portul Constanța. Nava deschide sezonul de croaziere!

01 Apr 2023 1438

Nava fluvială MS Arosa Riva, sub pavilion Elveția, prima navă de pasageri care a tranzitat ecluza Agigea anul acesta (GALERIE FOTO)

18 Apr 2022 3415

Călători străini prin Dobrogea (CXCII) - Felix Martin (Franţa) (galerie foto)

20 Jun 2018 3089

Călători străini prin Dobrogea (CXX) - Auguste Labatut (Franţa)

23 Jun 2017 3920

Portul Viena și concernul Voestalpine, interesate de colaborarea cu operatorii din Portul Constanța

11 Jun 2015 1786