Președinția Consiliului UE și Parlamentul European, acord privind facilitarea accesului autorităților de aplicare a legii la informații financiare

Președinția Consiliului Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu referitor la o propunere de directivă privind facilitarea accesului autorităților de aplicare a legii la informații financiare.

UE întărește capacitatea autorităților de aplicare a legii în ceea ce privește combaterea terorismului și a anumitor infracțiuni grave, prin facilitarea accesului acestora la informații financiare.

Astăzi, reprezentanții Președinției României a Consiliului Uniunii Europene și cei ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal privind o propunere de directivă care stabilește norme de facilitare a accesului autorităților de aplicare a legii la informații financiare, în scopul prevenirii, descoperirii și investigării anumitor infracțiuni. Acordul informal va fi prezentat în cel mai scurt timp ambasadorilor UE, pentru confirmare în numele Consiliului.

”Infractorii sunt în măsură să efectueze foarte repede transferuri, prin intermediul conturilor bancare din mai multe țări. Este vorba atât de fonduri folosite pentru finanțarea anumitor infracțiuni cât și a celor obținute în mod ilegal. Trebuie să ne asigurăm că autoritățile de aplicare a legii pot acționa și mai rapid în aceste cazuri. Noile norme convenite provizoriu astăzi vor oferi autorităților de aplicare a legii un cadru clar în care să poată accesa și să facă schimb de informații financiare”, a declarat Carmen Daniela Dan, ministrul român al afacerilor interne.


Directiva privind prevenirea spălării banilor, aflată în prezent în vigoare, impune statelor membre să înființeze registre centralizate de conturi bancare sau sisteme de recuperare a datelor, pentru a permite identificarea în timp oportun a persoanelor care dețin conturi bancare și de plată, precum și cutii de valori. De asemenea, oferă unităților de informații financiare acces direct la informațiile din aceste registre.

Noile norme impun statelor membre:

·        să-și desemneze anumite autorități competente (incluzând cel puțin birourile de recuperare a activelor) care pot accesa direct informațiile financiare și pot solicita informații sau analize deja obținute de unitățile de informații financiare, urmând ca autoritățile desemnate să fie notificate Comisiei.

·        să se asigure că aceste autorități competente pot de asemenea accesa și căuta direct și imediat informații privind contul bancar pentru a facilita prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a anumitor infracțiuni

·        să se asigure că unităților de informații financiare li se solicită să coopereze cu autoritățile competente și că sunt în măsură să răspundă în timp util solicitărilor de informații financiare sau de analiză din partea autorităților respective, dacă acestea consideră oportun.

·        să se asigure că autoritățile competente desemnate răspund în timp util la solicitările de informații din partea unității naționale de informații financiare.


·        să se asigure că unitățile de informații financiare din diferite state membre au dreptul să facă schimb de informații în cazuri excepționale și urgente privitoare la fapte de terorism sau de crimă organizată asociată cu terorismul

·        să se asigure că autoritățile competente și unitatea de informații financiare au dreptul să răspundă (direct sau prin intermediul unității naționale Europol) solicitărilor justificate în mod corespunzător ale Europol privitoare la contul bancar și la informațiile financiare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnire a conducerii M.Ap.N. cu atașații țărilor UE și partenere, cu prilejul începerii mandatului României la Președinția Consiliului UE

22 Jan 2019 1414

Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul UE, programată pe 10 ianuarie

03 Jan 2019 1212

MAE, precizări cu privire la preluarea mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România

13 Nov 2018 1383