Presupuşi traficanţi de fiinţe umane, cercetaţi în Medgidia

Poliţiştii Serviciului Trafic de Fiinţe Umane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub supravegherea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a lui Murat A. (38 ani), Şaban I. (40 ani), Kemal I. (52 ani) şi Izer Ş. (34 ani), toţi din municipiul Medgidia.

Aceştia sunt acuzaţi că în perioada anilor 2006 - 2007 au racolat cinci persoane, cărora le-a u promis că le vor fi găsite locuri de muncă în Italia, le-au convins să-i însoţească în ţara respectivă, unde prin ameninţări şi violenţe le-au obligat să practice cerşetoria în folosul lor.

Printre victimele exploatate pe raza oraşului Milano se aflau şi persoane cu handicap locomotor.

În urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că suspecţii au realizat în urma exploatării victimelor aproximativ 42.000 de euro, bani pe care şi i-au însuşit.

La acest caz poliţiştii şi procurorii români au cooperat cu autorităţile judiciare din Italia, cât şi cu reprezentanţii Ambasadei României în Italia.

Cercetările au fost efectuate, cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane. Ei riscă să stea în închisoare de la 5 la 15 ani şi să le fie interzise unele drepturi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAI În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere

05 May 2024 136

Atenție șoferi! Sunt restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia

05 May 2024 323

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 592

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 343

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 643

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 553

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 458

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 435

Județul Constanța Cursă periculoasă pe Autostrada Soarelui – Trei șoferi s-au luat la întrecere (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1449

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 625

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 606

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 276

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 294

Semnalizare inedită în trafic pe o stradă intens circulată din Tomis Nord din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1060

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 516