Stiri calde

Prim-ministrul Viorica Dăncilă în vizită la Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a vizitat astăzi platforma nucleară Mioveni la Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN ICN), sucursală a Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), informează Biroul de Presă al Guvernului României. 
 
Cu acest prilej, premierul s-a întâlnit cu conducerile  RATEN,  RATEN ICN şi cu membri ai Consiliului Ştiinţific. De asemenea, șeful Executivului a efectuat o vizită la instalaţiile de interes naţional care funcţionează pe această platformă: Reactorul de Cercetare TRIGA-ICN, Laboratorul de examinare post-iradiere (LEPI) şi Standul de Testare a maşinii de încărcat-desărcat combustibil (MID).
 
Au fost prezentate principalele realizări ale Institutului, la nivel national şi international, precum şi dificultăţile întâmpinate în activitatea de cercetare-dezvoltare, cu precădere cele generate de finanţarea Programului Anual  de Cercetare RATEN, privind „Dezvoltarea suportului tehnic naţional şi cooperarea internaţională pentru energetica nucleară”, a implementării demonstratorului răcit cu plumb, ALFRED, suport pentru dezvoltarea generatei IV de reactori nucleari energetici.
 
Au fost evidenţiate capacitatea şi competenţa în fabricaţia de surse de uz industrial de iridiu, ca unic furnizor în România, precum şi în dezafectarea instalaţiilor  radiologice medicale ieşite din uz.
 

”Prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat activitatea desfăşurată de  echipa  de cercetători şi a propus organizarea unei întâlniri interministeriale la Guvern, cu implicarea factorilor de decizie, pentru soluţionarea problemelor dificultăților de finanţare  atât a Programului de cercetare naţional, cât şi a proiectului ALFRED.
 
De asemenea, premierul şi-a exprimat speranţa că RATEN ICN va fi desemnat de către Agenţia Internaţională de Energie Atomică de la Viena drept Centru Internațional de Excelență bazat pe Reactori de Cercetare (ICERR), proces aflat în prezent în derulare” - a mai transmis Biroul de Presă al Guvernului României.
 

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Au apărut şi suprizele. E oficial. Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe candidează pentru funcţia de secretar general al partidului

26 Jun 2019 1147

Premierul Viorica Dăncilă „Este necesară o simplificare a adopţiei, să nu mai dureze atât de mult”

24 Jun 2019 515

Viorica Dăncilă „Este incalificabil modul în care a fost tratată fetiţa de la Baia de Aramă”

22 Jun 2019 629

Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, despre tensiunile din partid „Sunt păreri divergente, este normal, şi într-o familie putem avea opinii diferite”

22 Jun 2019 525

Sondaje în PSD pentru toţi cei care şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale

22 Jun 2019 607

Premierul Viorica Dăncilă a aprobat trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA pentru a urmări cazul fetiței din Baia de Aramă adoptată în SUA

22 Jun 2019 507

Premierul Viorica Dăncilă solicită o anchetă în cazul ​fetiței din Baia de Aramă care a fost luată din locuința asistenților maternali și predată familiei adoptive

22 Jun 2019 547

Conducerea PSD pregăteşte Congresul de pe 29 iunie, de la Neptun

22 Jun 2019 719

Premierul Viorica Dăncilă, despre remanierea Guvernului. Ce s-a discutat la întâlnirea de la Neptun

21 Jun 2019 549

Viorica Dăncilă, întâlnire cu viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al statului Qatar

20 Jun 2019 722

Ședință a liderilor PSD în acest week-end în stațiunea Neptun

20 Jun 2019 849

Fără studiul de fezabilitate şi documentaţia necesare realizării investiţiei Dăncilă promite că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Militar Constanţa încep anul viitor (document)

19 Jun 2019 1620

În colaps. După edilii de municipii şi cei de la oraşe îi cer premierului o întrevedere pe tema bugetului

17 Jun 2019 643

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, mesaj de susținere adresat șeful Guvernului Republicii Moldova, Maia Sandu

16 Jun 2019 597

Doi secretari de stat de la Ministerul Mediului şi Ministerul Fondurilor Europene, eliberați din funcție

14 Jun 2019 688