Primar PNL, reţinut pentru 24 de ore

Primarul oraşului Salcea din judeţul Suceava,liberalul Ilie Lungu, a fost reţinut pentru 24 de ore. El a fost scos din sediul DNA Suceava în jurul orei 18.00, cu cătuşe la mâini, şi a fost trimis în arestul IPJ Suceava. Tot acolo şi tot pentru 24 de ore au fost trimişi profesorul de matematică Mihai Gâză, de la Şcoala Gimnazială Plopeni, care este şi consilier local, precum şi Elena Pintilie, profesoară de română pensionară. Ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore a fost emisă şi faţă de Mariana Raţă, femeie de serviciu la Şcoala Gimnazială Plopeni, scrie monitorulsv.ro.

Ilie Lungu, primarul oraşului Salcea, a fost adus la audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. Asta după ce locuinţa din Prelipca a edilului a fost percheziţionată în cursul acestei dimineţi, iar poliţiştii au ridicat mai multe documente, mai notează jurnaliştii suceveni.

Din câte se pare, Ilie Lungu este bănuit de comiterea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, dare de mită şi constituire de grup infracţional organizat. Tot astăzi au mai avut loc alte două percheziţii, iar la DNA urmau să fie aduse alte două persoane implicate în acest dosar. Cel mai probabil este vorba de profesori care au scris tezele de la matematică şi română de la evaluarea naţională ale fiului primarului, pe care o altă persoană le-a înlocuit.

Ancheta DNA Suceava a demarat după ce s-a constatat că ambele teze de la evaluarea naţională ale fiului primarului, Ioan Ştefan Lungu, au fost înlocuite.

Cu note mici în perioada de gimnaziu, fiul lui Ilie Lungu a atras atenţia după ce la proba de limba română a bifat calificativul maxim, iar la matematică a obţinut 8,25, note ce l-au trimis în fruntea clasamentului absolvenţilor şcolii din Prelipca.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele CJ Vaslui, reţinut de procurorii DNA

23 Sep 2023 1168

Fost primar din județul Constanța, achitat într-un dosar DNA! Curtea a amânat decizia finală pentru 24 noiembrie

03 Nov 2022 1621

Fost primar din județul Olt, reţinut de DNA. Alături de el, reţinuți şi doi oameni de afaceri

26 May 2022 1304

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu reținut de autoritățile din Grecia

17 May 2022 1523

Argeș Un bărbat a fost reţinut după ce l-a agresat pe primarul din Mioveni

12 Feb 2022 1279

UPDATE Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

14 Jan 2022 1439

Dragoș Săvulescu, condamnat în dosarul Retrocedărilor, reținut în Grecia

09 Aug 2021 2464

UPDATE. Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, poate fi extrădat din Madagascar. Ce a declarat ministrul Ana Birchall

13 May 2019 4719

Radu Mazăre, reţinut în Madagascar. Fostul primar al Constanţei are de executat nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor

09 May 2019 2784

Radu Mazăre, reţinut în Madagascar!

08 May 2019 4164

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre ar fi fost prins în Argentina

14 Dec 2017 3629

UPDATE. Abuz în serviciu, instigare la fals material şi intelectual Primarul din Seimeni, Lucian Blaj, a fost reţinut pentru 24 de ore!

28 Jan 2016 2805

Fostul primar din Techirghiol, Adrian Stan, arestat la domiciliu, de sărbători (rechizitoriu)

19 Dec 2015 2018

Acelaşi denunţător din cazul Herghelegiu? Adrian Stan, edilul-şef de la Techirghiol, arestat după un flagrant al DNA

26 Oct 2015 6076

Primar din Ilfov reținut pentru luare de mită și trafic de influență

21 Oct 2015 1438