Prins în flagrant când vindea etnobotanice

Angajatul unui magazin din Constanţa este suspectat de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. La data de 10.02.2012, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au acţionat pentru combaterea traficului cu substanţe psihoactive pe raza municipiului Constanţa, ocazie cu care au prins în flagrant pe Cosmin Petru P., de 23 de ani, din Constanţa, în timp ce comercializa în punctul de lucru al unei societăţi din galeriile comerciale aflate la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Soveja, cantitatea de 106 plicuri cu produse susceptibile de efecte psihoactive, interzise la vânzare prin Legea nr.194/2011, în lipsa unei autorizaţii speciale. Produsele erau expuse la vânzare cu preţuri cuprinse între 15-20 lei, iar în incinta spaţiului comercial au mai fost găsite două pungi din plastic ce conţineau în total, 137,3 de grame de substanţă pulverulentă de culoare albă, alte două pungi de plastic ce conţineau împreună, 95 de grame de substanţă vegetală de culoare verde-oliv, 26 de capsule de culoare roşu cu alb, 24 role foiţe pentru ţigări, 2000 plicuri autosigilante din material plastic, un cântar electronic, suma de 1.650 lei, două pistoale cu bile şi aer comprimat şi o bâtă de baseball din metal. Faţă de cel în cauză s-a dispus întocmirea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive, faptă prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu pedepse între 2 şi 8 ani şi interzicerea unor drepturi. Cercetările continuă de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu poliţiştii antidrog, pentru stabilirea sursei substanţelor şi identificării tuturor participanţilor la comiterea faptei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1018

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 635

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 941

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 536

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2686

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 476

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 685

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 793

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 551

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 563

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 564

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7238

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1234

Fotoreportaj Se lucrează în zona Dacia, în municipiul Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1085

Oficial de la Primăria Constanța! În ce stadiu sunt lucrările de modernizare a marilor bulevarde din municipiu

11 Jan 2024 813