Prinşi în flagrant în timp ce transportau peste 800.000 de țigări

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au prins în flagrant două persoane care transportau peste 800.000 de țigări de contrabandă.
 
La data de 9 iunie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și de la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov au depistat în trafic, pe Drumul Național 2, în localitatea Afumați, un autovehicul în care se aflau două persoane, bănuite de contrabandă cu țigări.
 
În urma verificării vehiculului, polițiștii au descoperit un spațiu disimulat, între zona din față, destinată pasagerilor, și zona din spate, destinată bagajelor, în care erau depozitate 20.660 de pachete de țigări netimbrate. Țigările, în valoare de 235.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
 
Conducătorul auto, un bărbat, de 34 de ani, și pasagera, în vârstă de 31 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Judecătoriei Sectorului 4 București, cu propunerea de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 562

Iată de când Crește, din nou, prețul țigaretelor

18 Feb 2024 820

Garda de Coastă Mii de pachete de țigări de proveniență duty free, ascunse și nedeclarate, descoperite de polițiștii de frontieră în portul Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 759

Percheziții la Constanța și Năvodari! Vizați, suspecți de contrabandă cu țigări și deținere sau comercializare de substanțe dopante (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1217

1,2 miliarde de lei recuperate și măsuri preventive în 2023. Raportul Poliției Române (FOTO)

21 Jan 2024 566

Femeie depistată de polițiștii locali, în timp ce comercializa țigări netimbrate, provenite din contrabandă

10 Jan 2024 951

​Focuri de armă și urmărire pe zăpadă pentru a opri o mașină încărcată cu țigări de contrabandă! (FOTO)

09 Jan 2024 943

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 889

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

24 Dec 2023 665

Bărbat prins în flagrant la Medgidia în timp ce vindea ilegal țigări

18 Dec 2023 942

În județul Suceava Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 240.000 lei, confiscate la frontiera de nord

10 Dec 2023 855

Cum a destructurat Poliția o rețea infracțională specializată în contrabandă cu țigări (FOTO)

03 Dec 2023 681

OMG Mare Nostrum Creștere alarmantă a deșeurilor pe plajele din România în 2023

28 Nov 2023 677

Poliția de Frontieră Captură de țigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la Nădlac

27 Nov 2023 758

DGPL Un bărbat a fost descoperit în zona CET, Constanța, cu peste 100 pachete de țigări de contrabandă

23 Nov 2023 1141