Privatizarea Oltchim Liberalul Dan Radu Ruşanu dă vina pe ministrul de Finanţe pentru problemele combinatului

Situatia incertă de la Oltchim nu poate fi pusă doar pe umerii lui Dan Diaconescu. O parte din culpă îi revine şi Ministerului de Finanţe pentru felul în care a gestionat problemele combinatului, susţine vicepreşedintelui PNL, Dan Radu Ruşanu. 

Cât despre caietul de sarcini care a ridicat o serie de nelămuriri, liberalul n-a pomenit nimic de implicarea ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, responsabil de altfel pentru întocmirea caietului de la Oltchim .

„Cred că domnul Dan Diaconescu va fi proprietar la Oltchim până la urmă şi nu cred că va putea să-şi asume această responsabilitate”, susţine vicepreşedintele PNL.
Liberalul crede că Ministerul de Finanţe este responsabil pentru situaţia de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, fără a aduce însă în discuţie reacţia întârziată a ministrului liberal al economiei, vizavi de situaţia angajaţilor de la Oltchim.

„Greşeala Guvernului prin Ministerul de Finanţe este că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane, ca Oltchimul să mai funcţioneze încă cinci-şase luni de zile, timp în care se putea asigura un investitor puternic. A fost o neasumare politică a responsabilităţii de ministrul de Finanţe actual, care a refuzat tot timpul să dea aceşti bani. Asta e prima greşeală, mare greşeală! A doua greşeală este a sindicatelor şi a oamenilor de acolo, care în clipa în care au trecut la proteste sindicale, orice investitor serios se sperie de acest lucru şi fuge. Dan Diaconescu a încercat o cacealma, participând la licitaţie şi sperând să nu câştige. În clipa când a câştigat era disperat. Dan Diaconescu are acum un cartof fierbinte în mână”, a mai spus Ruşanu, potrivit Gândul.

Soluţia propusă de vicepreşedintele PNL este ca un investitor puternic să cumpere la pachet şi Oltchim şi Arpechim. El a explicat că cei de la OMV, care deţin Arpechim, au mărit preţul materiilor prime în 2008 cu 350%, ceea ce a dus ca Oltchim să sufere pierderi semnificative în anii următori.

Citeşte continuarea AICI .


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Explozie la o societate comercială din județul Vâlcea. Flăcări uriașe și fum dens. Populația a fost avertizată prin RO-Alert (galerie foto)

31 Aug 2019 1861

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea unor active ale Oltchim SA de către Chimcomplex SA

19 Nov 2018 1371

Consiliul Concurenţei analizează preluarea unor active ale Oltchim SA de către Chimcomplex SA

29 Aug 2018 1519

Tragedie în sportul românesc A murit, la numai 32 de ani, o cunoscută jucătoare, mamă a doi copii!

13 Mar 2018 3228

Râmnicu Vâlcea. Accident de muncă la combinatului chimic Oltchim. Un bărbat a murit şi altul a fost grav rănit

12 Dec 2017 3771

Incendiu pe Platforma Oltchim. Au intervenit peste o sută de pompieri. S-au auzit explozii

10 Aug 2016 2135

Investigație aprofundată privind ștergerea datoriilor Oltchim

08 Apr 2016 1530

Elena Udrea le-a promis muncitorilor disponibilizați de la Oltchim că va rezolva problema salariilor compensatorii pe care nu le-au încasatde doi ani

18 Oct 2014 1360

Miliardarul Ştefan Vuza nu mai este administrator la grupul Servicii Comerciale Române

21 Aug 2014 3785

Pierderi de sute de milioane de euro în 2013 Vezi ce companie din Constanţa este în top

30 Jun 2014 2043

Statul român nu mai este acţionar majoritar la Electrica

26 Jun 2014 2129

Vezi ce investitori sunt interesați de calea ferată București-Constanța, dar și de unitățile 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă

08 Jun 2014 3161