Probleme mari în TVR

 
De ce a ajuns Televiziunea Română în situaţia în care se află astăzi. Care sunt principalele nemulţumiri ale angajaţilor TVR şi poziţia lui Stelian Tănase, preşedintele-director general interimar al instituţiei. Încă de la începutul anului 2013, Consiliul de Administraţie (CA) al TVR anunţa implementarea noii scheme organizaţionale a instituţiei, ce prevedea concedierea a 698 de angajaţi. Totuşi, în acelaşi an (când preşedinte-director general  al TVR era Claudiu Săftoiu), conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat majorări ale salariului de bază pentru 168 de salariaţi, arată raportul Curţii de Conturi aferent anului 2013.
 
„În perioada auditată, salariile brute ale persoanelor care au ocupat funcţia de Director General (Claudiu Săftoiu, apoi Stelian Tănase – n.r.) s-au menţinut la acelaşi cuantum, fiind mai mari decât salariul corespunzător funcţiei de ministru, stabilit prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, contrar art. 23 alin (2) din Legea nr. 41/1994 (privind organizarea şi funcţionarea TVR, n.r.)”, remarcă documentul citat.
 
Oamenii nu au stat cu mâinile în sân, ci au acţionat în instanţă conducerea SRtv, iar în ianuarie 2015 17 dintre ei au obţinut o decizie judecătorească de reangajare definitivă şi irevocabilă, după ce, în 2014, aproape 90 din total obţinuseră soluţii favorabile în primă instanţă.
 
Paradoxal, 2013 a fost un an profitabil, cu un rezultat pozitiv de 560.000 de euro, după şapte an de pierderi. Totuşi, datoriile istorice ale televiziunii publice se ridicau, în acel moment, la 180 de milioane de euro. Veştile bune nu au ţinut mult, 2014 marcând întoarcerea pe roşu a TVR, cu o pierdere de 18 milioane de euro şi datorii istorice de 158,9 milioane de euro.
 
În luna mai a anului trecut, un grup de angajaţi ai TVR au transmis presei o petiţie prin care cereau „oprirea abuzului în TVR” şi îi aminteau directorului interimar Stelian Tănase că „există instituţia morală a demisiei”. Principala nemulţumire este legată de faptul că realizatorii aduşi din afara Televiziunii Române, fără concurs, de Stelian Tănase ar fi plătiţi cu mii de euro pe lună, chiar dacă TVR se confruntă cu o situaţie financiară gravă, iar conducerea urmăreşte reducerea cu 25% a salariilor angajaţilor.
 
Două luni mai târziu, preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin (PSD), solicita demisia preşedintelui SRTv, Stelian Tănase, reproşându-i că a politizat ”aproape direct” televiziunea publică, a schimbat grila de programe fără acordul CA şi a hotărât înfiinţarea unei fundaţii, fără să aibă aviz în acest sens.
 
Altă persoană publică vocală pe această temă a fost Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). El a cerut în repetate rânduri demisia lui Stelian Tănase, nemulţumit de managementul defectuos al acestuia. Însuşi Tănase afirmase anterior, în martie 2014, că insolvenţa TVR nu poate fi evitată. Nemulţumirile lui Jucan s-au prelungit până la începutul lunii iulie 2015, când i-a cerut premierului interimar de atunci, Gabriel Oprea, să reformeze televiziunea publică, membrul CNA acuzându-l pe Stelian Tănase că vrea să înfiinţeze 84 de posturi de conducere în instituţie.
 
Trebuie să menţionăm că, în februarie 2015, sindicaliştii europeni din televiziune reuniţi în European Broadcasting Union (EBU) îi solicitau prim-ministrului Victor Ponta să ia măsurile necesare pentru susţinerea TVR şi să nu declanşeze procedura de intrare în insolvenţă a instituţiei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dramă în lumea televiziunii. S-a stins o figură legendară a Televiziunii Române

15 Feb 2024 1325

România nu participă anul acesta la Eurovision. Motivul deciziei

25 Jan 2024 687

La mulți ani, Ion Ionașcu! Jurnalistul din județul Tulcea împlinește 84 de ani

06 Jan 2024 658

Dionisie Șincan, reputat jurnalist în presa scrisă și audiovizuală, născut la Constanța

17 Dec 2023 1107

Incendiu masiv lângă reședința lui Vladimir Putin, la un depozit din apropierea Moscovei (FOTO)

11 Aug 2023 828

Doliu în România! Interpretul piesei „Frumoasă-i vecina noastră” a decedat

30 Mar 2023 2172

Cine sunt cei 12 concurenţi calificaţi în finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2023

11 Jan 2023 1234

A murit Mitică Popescu!

03 Jan 2023 1648

Militar francez găsit mort în camera unui hotel din București!

06 Nov 2022 1432

Teatrul românesc în doliu! Un cunoscut actor s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani

11 Oct 2022 1924

David Popovici "Sunt un puşti care înoată repede, un tip banal care este capabil să facă lucruri extraordinare şi inspiră oameni"

22 Jun 2022 1105

UPDATE Judecătorii Curții de Apel de la Sofia au decis. Elena Udrea va fi extrădată în România

10 Jun 2022 1702

Eurovision. Juriul din România a acordat punctaj maxim Republicii Moldova

16 May 2022 1299

TVR cere explicații pentru înlocuirea votului juriului României la Eurovision

15 May 2022 1604

Eurovision 2022. La ce oră începe transmisiunea. România luptă diseară pentru trofeu (VIDEO)

14 May 2022 2162