Proces important azi la Curtea de Apel Constanţa!

Azi, la Curtea de Apel Constanţa se decide libertatea lui Jamal Ahmad Kouja şi a lui Ahmad Ahmad Kouja, ambii cetăţeni sirieni, cu drept de şedere în România, primul cu documente de călătorie şi al doilea rezident de 7 ani în Bucureşti.
 
Cei doi au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa, pentru trafic de migranţi, primul în calitate de autor, iar al doilea în calitate de complice.
 
Bărbaţii au formulat contestaţii împotriva mandatelor emise pe numele lor, urmând ca azi judecătorii Curţii de Apel Constanţa să ia o decizie definitivă.   
 
Conform probatoriului administrat în cauză, „în noaptea de 23/24 august 2015, după orele 0115, organele de poliţie de frontieră i-au depistat pe cei doi inculpaţi înlesnindu-le fraţilor lor, migranţii AHMAD KOUJA MAHMUD şi AHMAD KOUJA MOHAMAD, tot cetăţeni sirieni, trecerea ilegală a frontierei bulgaro-română în zona oraşului Negru Vodă din judeţul Constanţa“.
 
„Primul dintre inculpaţi a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, între Bulgaria şi România, având în autoturismul condus bunuri şi acte de identitate ale celor doi fraţi migranţi, după ce îi transportase cu autoturismul prin Bulgaria până la frontiera românească, iar al doilea inculpat a fost depistat pe raza oraşului Negru Vodă, în timp ce patrula cu alt autoturism în apropierea graniţei, după miezul nopţii (adică exact atunci când cei doi migranţi au fost observaţi prin sistemul camerelor cu termoviziune trecând ilegal pedestru peste frontiera terestră), aşteptând să îi preia pe fraţii săi migranţi şi să îi transporte cu autoturismul spre Bucureşti“, potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
În timpul audierilor, unul dintre indivizii cercetaţi de procurori ar fi lansat o ameninţare care a stârnit imediat interesul autorităţilor: „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului, dacă vom considera necesar, pentru a ne răzbuna!“.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja rămân în arest la domiciliu

29 Sep 2015 1541

„Vom arunca România în aer!“ Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja, eliberaţi din arest

02 Sep 2015 2130

Acuzaţi de trafic de migranţi Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja cer să fie puşi în libertate

01 Sep 2015 1946

O călăuză a unor migranţi a lansat o ameninţare cu tentă teroristă „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului!“

28 Aug 2015 2429