Procesiune cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion de ziua Sf. Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai Constanței

Pe 21 mai, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. Cu acest prilej, duminică, 20 mai, de la ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare” din apropierea localității Costinești. 
În aceeași zi, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va conduce procesiunea cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, ce va pleca de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena I” din Constanța, pe traseul: Str. Arhiepiscopiei, Bdul. Regina Elisabeta - Str. Termele Romane - Str. Traian - Str. Mircea cel Bătrân – Bdul. Mamaia – Str. Mihai Viteazu – Str. Călugăreni – Str. Ştefan Mihăileanu – biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena I” (str. Mihăileanu, nr. 104).
Luni, 21 mai 2018, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena I” din Constanța, așezământ de cult care își cinstește ocrotitorii spirituali.
Marți, 22 mai, se va desfășura Festivalul coral-tradițional, cu ocazia sărbătorii „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, ocrotitorii municipiului Constanța, ajuns la cea de-a XVII-a ediție. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.
Își vor da concursul: Corala ortodoxă-bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru), Grupul psaltic „Sf. Vasile cel Mare” al Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor: protopsalt prof. Marian Bostan), Corul de copii „Belcanto” al Școlii generale nr. 39 – Nicolae Tonitza din Constanța (dirijor: Arhid. Prof. Drd. Calinic Ciprian Savin).
Parteneri ai festivalului sunt: Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța și Radio „Dobrogea”.
Intrarea este liberă.
Sf. Împărați Constantin și Elena sunt și ocrotitorii spirituali ai municipiului Constanța. În secolul IV, vechea denumire greacă Tomis a fost schimbată în Constantiana, după numele surorii Împăratului Constantin. Prima sărbătorire a Zilei Constanței a fost în anul 2002, fiind statornicită prin HCL 116/28.03.2002, privind instituirea cu caracter permanent a Zilei Municipiului Constanța în data de 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar Ortodox 1 august 2023. Sărbătoarea mare azi!

01 Aug 2023 1071

Lumina Învierii la malul Mării Negre. Programul complet

14 Apr 2023 1043

Pelerinaj de Florii, în București. Traseul procesiunii

04 Apr 2023 1255

Ce cafea bea Patriarhul Daniel? O să fiți surprinși cât costă suta de grame! (VIDEO)

20 Feb 2023 7637

Boboteaza, fără gerul specific. Mii de oameni, alături de ÎPS Teodosie, la procesiunea din Portul Tomis

07 Jan 2023 1185

LIVE VIDEO+TEXT Mii de persoane participă la procesiunea de Bobotează de la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2023 1827

Trafic restricționat în zona Peninsulară, pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de sărbătoarea creștină „Botezul Domnului Iisus Hristos”

03 Jan 2023 1077

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Elisabetei a II-a este depus la Palatul Westminster

14 Sep 2022 1021

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii rămâne luni la Edinburgh, unde este mutat de la Palatul Holyroodhouse la Catedrala St. Giles

12 Sep 2022 996

Calendar ortodox 1 august 2022. Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului și Scoaterea Sfintei Cruci

01 Aug 2022 1064

IPS Teodosie, însoțit de un sobor de preoți s-a rugat în câmp la Cumpăna pentru venirea ploii (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 994

Constanța. IPS Teodosie a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre „Dumnezeu ne-a primit credința, rugăciunile și slujirea noastră“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2022 2807

Constanța Restricții de circulație în zona Peninsulară pentru Slujba de Înviere

21 Apr 2022 1147

De Florii, ÎPS Teodosie sărbătorește 21 de ani de arhipăstorire la Tomis

16 Apr 2022 1168

Bobotează la 16 grade Celsius! Vremea bună a strâns mii de oameni în Portul Tomis. Ce le-a transmis IPS Teodosie enoriașilor

07 Jan 2022 1549