Procurorul Emilian Eva, arestat preventiv

 
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis arestarea preventivă a procurorului Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă.
 
Eva este cercetat penal pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, fals în declarații. Inițial, el a fost pus sub acuzare pentru că a tranzacționat peste 200 de picturi care valorează circa 300 000 de euro, deși calitatea de magistrat nu-i permitea acest lucru.
 
Potrivit procurorilor DNA, când tatăl lui se afla în spital, în mai-iunie 2014, el i-a cerut unui medic să-i acorde un tratament de specialitate acestuia, dispunând ulterior renunțarea la urmărirea penală față de acest medic, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals.
 
În perioada august 2014 - martie 2015, procurorul a pretins și primit de la medic mai multe bunuri și foloase necuvenite drept compensație pentru această soluție favorabilă. Printre bunurile primite se aflau și 57 de tablouri, pe care Emilian Eva le-a tranzacționat contra unui comision de 16 000 de euro.
 
În februarie, Eva i-a cerut medicului alte cinci tablouri pretinzând că trebuie să restituie suma de 22 000 de euro unui om de afaceri. Ulterior, procurorul a revândut tablourile sau le-a păstrat, fără a restitui suma afaceristului.
 
În aceeeași perioadă, medicul i-a mai dat încă trei tablouri. La data de 12 ianuarie 2015, printr-un intermediar, Emilian Eva a obținut de la Ministerul Culturii — Direcția Județeană pentru Cultură Iași un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii 3 tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații, una dintre aceste picturi fiind pretinsă și primită cu titlu de mită.
 
Emilian Eva a devenit cunoscut pentru instrumentarea dosarului privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
 
Sursa: b1.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul procuror Emilian Eva rămâne fără tablouri. Înalta Curte le-a confiscat, la cererea DNA! (MINUTA)

31 May 2023 1181

UPDATE. Cine a câștigat Românii au talent 2017. Premiul cel mare 120.000 de euro. Premiul de originalitate. Finala Românii au talent 2017

02 Jun 2017 11070

UPDATE3 - Incendiu, în staţiunea Mamaia, la hotel Histria aparţinând lui George Bosânceanu (galerie video+video)

26 Nov 2015 15658

Hedy Lamarr. Google omagiază pe celebra actriţă. Aventuroasa viaţă a starului de cinema (video)

09 Nov 2015 2756

După ce a ieșit din arest, un procuror șochează prin declarația lui

29 Oct 2015 1881

Procurorul Emilian Eva a fost plasat în arest la domiciliu

29 Oct 2015 1546

Se ridică sechestrul asupra tablourilor lui Emilian Eva

06 Oct 2015 1726

Comunicat de presă Suspendarea din funcţie a domnului Eva Emilian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi

29 Sep 2015 1247

Procurorul Emilian Eva, fiica şi nepotul său au fost trimişi în judecată de DNA

29 Sep 2015 1646

Procurorul Emilian Eva rămâne în arest preventiv

21 Jul 2015 1929

Comunicat de presă CSM privind suspendarea din funcţie a domnului Eva Emilian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi

13 Jul 2015 1302

Procurorul Emilian Eva, suspendat din funcţie de CSM

13 Jul 2015 1770

DNA Procurorul Emilian Eva, reţinut de colegii de la anticorupţie

09 Jul 2015 1801

DNA Procurorul Emilian Eva, plasat sub control judiciar

26 Jun 2015 1784

Un procuror ieșean ar fi vândut 200 de picturi, unele false, luate de la un medic şi un samsar

25 Jun 2015 1811