Prognoza meteo pentru astăzi

Soarele va tot urca şi azi pe cer fără să se împiedice de prea mulţi nori, aşa că temperaturile rămân de vară în toate regiunile ţării. Amiaza va aduce între 22 de grade în depresiuni şi nu mai puţin de 30 de grade în Lunca Dunării, valori cu siguranţă anormal de mari pentru luna octombrie. Norii abia dacă se arată pe ici pe colo, ploile lipsesc cu desăvârşire, iar vântul nu va trece nicăieri de moderat.

La munte, tot vara tronează. Cerul abia dacă numără câţiva nori leneşi, maximele sunt şi aici mult peste ce ar fi normal, iar vântul nu se încumetă să treacă de moderat nici măcar pe crestele înalte. Nimic din fenomenele meteo de azi din regiunile intracarpatice nu ne îndreptăţeşte să credem că e toamnă. Nici gând să dea vreo ploaie, soarele prinde curaj, iar temperaturile aduc valori de la 24-25 de grade în Baia Mare şi Oradea la 27 la Timişoara.

Acelaşi tablou rupt dintr-o zi de august se repetă azi şi în sudul ţării. Soare, nori doar pe ici pe colo, şi temperaturi ce aduc la amiază 30 de grade la Turnu Severin, 29 la Giurgiu, 28 la Craiova, Călăraşi şi Buzău. Vremea are aceleaşi accente însorite şi în Dobrogea. Vântul nu se agită nici aici, soarele abia dacă se întâlneşte cu câţiva nori leneşi, iar maximele urcă la 26 de grade în partea continentală, în timp ce pe litoral, sezonul estival regretă închiderea... La Constanţa sunt azi aşteptate 27 de grade însorite şi fără ploi. Vremea e frumoasă şi la fel de cald şi în Moldova. Norii decorează cerul, vântul nu îi mişcă din loc, iar maximele ating 24 de grade la Suceava, 26 în Bacău şi Iaşi şi 27 la Galaţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 463

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 506

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 527

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 806

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 871

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 508

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 802

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 659

Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad și revin ploile

31 Mar 2024 1327

Fotoreportaj Plajă aglomerată la Năvodari. Oamenii se bucură de soare și căldură la final de martie (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1834

Schimbări de temperatură în Dobrogea. Prognoza meteo pentru zilele următoare

24 Mar 2024 721

Vremea în Dobrogea în acest final de săptămână. Temperaturi la malul mării

15 Mar 2024 837

Vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

03 Mar 2024 637

Vremea în Dobrogea zilele următoare. Meteorologii anunță creșteri de temperatură

20 Feb 2024 613

Schimbări bruște de vreme. Ce ne așteaptă în prima parte a lunii martie

18 Feb 2024 3069