Proiect internațional, lansat la Universitatea Andrei Șaguna

Joi, 18 aprilie 2013, a avut loc la sediul Universității ”Andrei Șaguna” din Constanța Conferința de inaugurare a proiectului University collaboration network at the Black Sea – UNIVER-SEA.NET.

Inaugurarea s-a făcut în prezența Secretarului de Stat în Ministerul Educației Naționale, prof.univ.dr. Tudor Prisecaru, a deputatului pentru Diaspora din Republica Moldova și ţări din Europa de Est şi Asia,  dr. Eugen TOMAC și a deputatului UDTTMR, avocat Amet VAROL, care au  făcut apel în alocuțiunile domniilor lor la necesitatea creerii unui mediu cultural comun în bazinul Mării Negre, prin promovarea valorilor educaționale și prin valorificarea identităților regionale.

Au participat membrii corpului diplomatic consular din Constanța, reprezentanți ai universităților partenere, reprezentanți ai instituțiilor constănțene, cadre didactice și studenți. Prin intermediul web-tehnologiei și alți reprezentanți ai corpului academic din universitățile partenere au putut urmări lucrările conferinței și au avut intervenții în direct, datorită sistemului on-line de conferințe.

Proiectul, cu o durată de 24 de luni,  este finanțat de U.E. în cadrul Programului Operațional Transnațional Bazinul Mării Negre 2007-2013, autoritatea de management fiind  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice.

Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța este inițiatorul și beneficiarul proiectului și are ca parteneri Universitatea Aydin din Istanbul (Turcia), Universitatea Karabuk (Turcia), Universitatea Internațională a Mării Negre, Tbilisi (Georgia) și Academia de Administrație Publică de pe lângă  Președintele Republicii Moldova, Chișinău (Moldova).

În cadrul proiectului, Universitatea ”Andrei Șaguna” are misiunea de a oferi serviciile unui Centru de date cu administrare centralizată (data center), dotat cu servere performante pe care vor rula programe educaționale de ultimă generație. În acest fel, timp de doi ani, universitățile partenere vor dezvolta, folosind cele mai avansate tehnologii informaționale, o comunitate virtuală în care vor face schimburi de bune practici, cursuri comune, realizând astfel un cadru natural de dialog între studenții și profesorii aparținând diferitelor naționalități, culturi și confesiuni. Plecând de la un nucleu de 5 universități, la finalul proiectului rețeaua va cuprinde peste 40 de instituții care vor constitui un motor de dezvoltare în domeniile educaționale, științifice și culturale, creând astfel o platformă dinamică a cooperării regionale. 

 Activitățile  proiectului includ și  organizarea de workshop-uri pentru mediul academic  și mobilități internaționale pentru studenți, contribuind astfel la  dezvoltarea relațiilor armonioase în regiune.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 279

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 329

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 661

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 879

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 841

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 351

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 518

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 461

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 561

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 515

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 643

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 634

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 318

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 436

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 689