Proiectul educațional „Pașaport pentru cultură” ajunge la Constanța


Corint Educaţional şi Asociaţia Corint Pro Lectura în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale desfășoară proiectul educational „ Pașaport pentru cultură”. Inițiatorii programului ajung, în acest week-end, și la Constanța.
Astfel, sâmbătă, la Cora Brătianu, de la ora 13.00, are loc evenimentul organizat pentru elevii din învățământul gimnazial, iar duminică, la City Park, de la ora 15.00, va fi prezentat programul elevilor din învățământul primar. În cadrul evenimentelor culturale, școlile gimnaziale din Constanţa, cât şi din localităţile limitrofe vor pregăti diferite momente artistice. Alături de elevi vor fi prezente și cadre didactice, inspectori şcolari, dar și părinţi. Aceștia vor asista la concursuri interdisciplinare de cultură generală, iar câștigătorii vor primi ca premii, multe cărți.
Proiectul educaţional interdisciplinar „Paşaport pentru cultură” face parte din calendarul concursurilor naţionale avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi a fost iniţiat din dorinţa de a le insufla copiilor dragostea şi respectul faţă de carte și lectură. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanţa, participare la un eveniment din cadrul unui proiect european dedicat integrării studenților străini

11 Jul 2022 1013

Universitatea Ovidius din Constanța a organizat un nou eveniment în cadrul unui proiect internațional dedicat integrării studenților străini

31 May 2022 1998

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la un nou eveniment din cadrul unui proiect internațional dedicat integrării studenților străini

14 Jul 2021 1468

Liceul Teoretic „Ovidius“ Constanța, implicat în Proiectul Educațional Junior Achievement „Eu și viitorul meu!“

08 Jul 2020 1841

Inspectorul general Petrică Miu salută reducerea numărului de ore, dar propune revizuirea statutului pensionarilor de la catedră

30 Oct 2019 5266

Despre Proiectul ROSE „Nu este un program-umbrelă pentru toată școala, ci se adresează nevoilor specifice, de promovare a Bacalaureatului“ (galerie foto)

19 Oct 2019 3581

Federația Elevilor din România „Guvernul, măsuri anti-elevi! Solicităm oprirea atentatului la sistemul educațional!”

07 Aug 2019 1511

Proiectul „România în sărbătoare”, desfășurat astăzi la Liceul „Regele Carol I” din Ostrov

08 Nov 2017 2987

Reacţii la nevoile comunităţii Un proiect social va reduce abandonul şcolar la Techirghiol (galerie foto)

05 Oct 2017 2602

Educație multiculturală, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Tuzla

06 Apr 2016 3460

Săptămâna Educaţiei Globale, în şcolile constănţene

20 Oct 2014 8089

Târguri educaţionale pentru elevi din Constanţa, Tulcea şi Brăila, la Universitatea Ovidius

14 Oct 2014 2281

Liceul „Ovidius“ Constanţa, partener la un Târg Educaţional Internaţional

25 Sep 2014 4119

Litoral Tv Preșcolarii acordă primul ajutor

04 Jun 2014 1838