Propunerea lui Decebal Făgădău pentru constănţeni „Îmi doresc să mergem pe jos, cu bicicleta, cu autobuzul iar autoturismul să fie ultima opţiune”!

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău a explicat viziunea despre resistematizarea marilor bulevarde, care se va realiza prin Programul Operațional Regional.
Resistematizarea va face loc pistelor pentru biciclete, benzilor dedicate transportului public și modernizării traseelor pietonale
„Infrastructura noastră naște incidente în trafic. Avem pietoni care ne spun că nu au pe unde să meargă pentru că mașina stă pe trotuar, bicicliști care reclamă că mașinile se opresc pe banda dedicată lor și, de asemenea, avem conducători auto care spun că pietonii și bicicliștii au un comportament imprevizibil; Vorbim astăzi despre un proiect ce va schimba radical modul în care se circulă în municipiul Constanța, un proiect care pleacă de la intersecția municipiului Constanța cu Agigea și Cumpăna și merge până la intrarea în stațiunea Mamaia; Am împărțit în două această coloană vertebrală a orașului și avem partea de Sud, bulevardul 1 Mai-Mangaliei, și partea de Nord, bulevardul ‪1 Decembrie, plecând din zona Gării, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, precum și joncțiunea bulevardelor Aurel Vlaicu-Mamaia-Alexandru Lăpușneanu, practic intrarea în stațiunea Mamaia; În toată această zonă vom avea benzi dedicate transportului în comun, spațiu urban de calitate, pistă dedicată bicicliștilor și partea pietonală, în respect față de pietoni; Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți constănțeni să meargă pe jos, să meargă cu bicicleta, să folosească mijlocul de transport în comun și abia ultima opțiune să fie transportul individual, acela cu mașina; Așa se întâmplă în toate marile orașe, așa se întâmplă în orașele civilizate către care noi aspirăm”, a afirmat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța la finalul şedinţei de Consiliul Local Municipal din luna martie.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Anca

01 Apr, 2019 23:20

Si blocuri si mall-uri pe spatiile verzi.

Iulian

01 Apr, 2019 17:14

Pe cind va apucati sa trasati bulevardele cu vopsea , au ramas vopsite de pe vremea lui Mazare , fa si tu ceva util Decebal

Lupascu Danut

01 Apr, 2019 16:05

Orașul acesta are,domnule primar ce ia ce se cheamă VALEA PORTULUI care din pacate este focar de infecții si tare URAT.De ce nu se amenajeze piste pt.biciclisti,cai de rulate pt .transportul in comun?

Teodorov Costel

01 Apr, 2019 15:51

Sper ca acest proiect să fie pus în practică cât mai repede. Mult succes și așteptăm cât mai repede ca aspectul orașului să se schimbe cât mai rapid.

Articole asemanatoare

Constanța. Traficul rutier va fi resistematizat în zona Delfinariu din municipiu

29 Sep 2021 1467