Proteste UNSR in toate centrele universitare

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a decis demararea unor ample acţiuni de protest în toate centrele universitare, începând de luni, 10 mai, ca urmare a refuzului ministrului Educaţiei Petru Funeriu de a semna protocolul cu federaţia studenţească, a declarat azi preşedintele organizaţiei, Ionuţ Poenaru. În protocol erau stipulate revendicările studenţilor cu privire la tabere, burse, credite, precum şi modalităţile de colaborare cu asociaţiile studenţeşti. Potrivit liderul UNSR, decizia a fost luată de către Biroului executiv al organizaţiei întrunit miercuri, 5 mai. Totodată, UNSR acuză conducerea MECTS de lipsă de comunicare faţă de liderii studenţilor, precum şi desconsiderarea propunerilor de amendamente aduse de federaţiile studenţeşti cu privire la proiectul Legii Educaţiei Naţionale.

Sursa: agerpres.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protest în fața instituției Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene! Vezi ce nemulțumire au funcționarii (VIDEO)

16 May 2024 482

Mii de persoane protestează împotriva premierului ungar Viktor Orban într-un fief al partidului de guvernământ

05 May 2024 633

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

01 May 2024 563

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 699

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 719

UPDATE Trafic restricționat în PTF Negru Vodă, județul Constanța pentru camioane! De ce a fost luată această măsură (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 914

Atenție, șoferi! Proteste ale producătorilor de cereale bulgari, în zona PTF Negru Vodă și Vama Veche

06 Feb 2024 577

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 832

Protestele transportatorilor bulgari îngreunează traficul la Vama Veche (FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1002

Atenționare de călătorie în Franța. Sunt posibile blocaje în Paris din cauza protestelor agricultorilor

26 Jan 2024 660

Protestele agricultorilor din Franța fac victime. O femeie a fost ucisă, iar alte două persoane sunt rănite

23 Jan 2024 777

Protestele fermierilor şi transportatorilor, subiect de dispute pentru grupurile parlamentare din Senat

22 Jan 2024 839

Zeci de mii de oameni au protestat, în Germania, împotriva extremismului de dreapta

20 Jan 2024 798

Proteste anti-Israel în Spania. Mii de persoane au mărşăluit pentru „încetarea genocidului în Palestina"

20 Jan 2024 839

Agricultorii din Germania amenință cu noi manifestații

18 Jan 2024 713