Radu Mazăre-avangarda preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu ne-a trimis imagini noi pentru un fotoreportaj

În urmă cu puţin timp, de pe adresa de e-mail a Consiliului Judeţean Constanţa ne-au fost trimise mai multe imagini avându-l în prim plan pe preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu, o serie de documente noi scanate şi traduse în limba română, precum şi un comunicat pentru explicaţii.

Iată textul comunicatului CJC:

Avînd în vedere ultimele informații aparute în presă, referitoare la starea medicală a Președintelui CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, vă trimitem ultimele documente medicale și fotografii care certifică situația critică în care se află acesta.
Inscrisurile sunt autentificate prin Apostila Convenției de la Haga 1961.
 
Mazăre pe post de avangardă

Ca din întâmplare, primarul municipiului Constanţa, a anunţat ieri dimineaţă, la sediul IPJ unde s-a prezentat "pentru a face prezenţa" fiind sub control judiciar, că Nicuşor Constantinescu a fost operat din nou.
Mazăre a mai spus, de asemenea, că preşedintele CJC s-a aflat timp de două zile sub tratament cu morfină.
Vindecarea lui Nicuşor Constantinescu nu decurge aşa cum era de aşteptat, a mai spus Mazăre concluzionând: "Numai în sufletul lui să nu fii!"  

Ce scrie în documentul tradus din limba engleză

Se informează că MR Nicuşor Constantinescu a fost supus unei proceduri de admitere de urgenţă la spital datorită unei complicaţii medicale.

Domnul Nicuşor Constantinescu este în stare critică dar stabilă.
Studii adiţionale scot în evidenţă noi complicaţii, despre starea domnului Nicuşor Constantinescu, care necesită tratament urgent.
Aşa cum am aratat şi anterior, domnul Nicuşor Constantinescu nu este stabil să călătorească din punct de vedere medical el necesită supraveghere medicală atentă pentru o serie de afecţiuni şi complicaţiile care decurg din aceasta.

Ştampila
Doru Paul, MD
Centrul de Cancer Monter
PS: Documentul tradus este datat 19 iulie 2014.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adresă către Administraţia Naţională a PenitenciarelorNicuşor Constantinescu, citat acasă dar şi în spitalul din SUA

02 Jul 2014 2123

Reprezentanții spitalului din America susțin că nu mai este internat la ei Nicușor Constantinescu, de negăsit

24 Jun 2014 3924

Mazăre „Extrădarea lui Nicușor Constantinescu se va judeca și în America”

23 Jun 2014 2503

Realitatea TVDNA cere arestarea baronului de Constanţa, Nicuşor Constantinescu

17 Jun 2014 2651