Radu Mazare despre dosarul retrocedarilor ilegale „Eu nu voi fi condamnat“

maz_des.jpgDupă ce a petrecut mai puţin de 20 de minute în sala de judecată la cel de-al 12-lea termen în cazul dosarului privind retrocedările ilegale din municipiul Constanţa, Mamaia plajă şi faleză, primarul Radu Mazăre a ieşit suspect de bucuros din sală declarând că dosarul a primit un nou termen.Motivul: avocatul unuia dintre inculpaţi, Aurel Andrei, nu s-a putut prezenta, fiind la Tribunalul Giurgiu, într-un alt proces.

De altfel, la începutul şedinţei Radu Mazăre a declarat că la termenul de judecată de astăzi se aşteaptă la continuarea anchetei „în mod clasic, în România".

După cum a lăsat de înţeles este posibil ca acest dosar să nu se definitiveze niciodată dat fiind faptul că este foarte greu ca să-i aduni de fiecare dată pe toţi inculpaţii din dosar laolaltă.

Durata îndelungată a procesului este explicată de Mazăre prin lipsa evaluărilor la dosar în momentul în care acesta a ajuns în instanţă, iar, odată ajuns aici, procurorii au acuzat vreo 70 de oameni de complicitate. „E greu când acuzi 70 de oameni, că odată se îmbolnăveşte unul, a doua oară moare altul şi uite aşa, apoi trebuie să fie o expertiză pentru nu ştiu ce", a adăugat Radu Mazăre.

Înainte de începerea şedinţei, Mazăre a declarat că acuzaţiile de retrocedare ilegală de terenuri nu au niciun fundament. Primarul Constanţei a acuzat lipsa unei evaluări din dosarul său şi a explicat că, potrivit acuzaţiei procurorilor, evaluatorul care nu este un angajat al Primăriei a subevaluat terenurile respective.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ene

03 Feb, 2010 22:39

chiar nu poate fi condamnat circarul asta la cat a furat? e frustrant

OLGA

03 Feb, 2010 14:49

PACAT CA SE AMANA SA SE IA DE MANA CU BASE CA PT AMANDOI SE AMANA PROCESELE (UNUL ARE DEJA ESTE PRESEDINTE SI 5 ANI PAUZA )ORICUM UNUL FLOTA ALTUL MII DE HECTARE SI BECULETE , UNUL ARMAMENT SI CASE NATIONALIZATE ALTUL CASE NATIONALIZATE SI TERENURI HOTUL STRIGA HOTII UNUL LA ALTUL .

Articole asemanatoare

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 679

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 350

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 438

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 434

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 477

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 613

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 6270

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 525

Bancherul Gheţea Radu Graţian, suspectat de ucidere din culpă! Judecătoria Constanța anunță primul termen în dosar (DOCUMENT)

30 Apr 2024 580

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 556

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 248

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 572

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 621

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 708

Caz șocant la Corbu! Un bărbat a încercat să spânzure un câine de grinda casei! Detalii din dosar

26 Apr 2024 1428