Răzvan Nicolescu "România va depune propria aplicație pentru proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă"

 
Comisia Europeană (CE) a aprobat, ieri, proiectul Marii Britanii pentru construcţia unei noi centrale nucleare la Hinkley Point, potrivit Reuters, scrie Bursa.ro. Proiectul aprobat presupune garantarea unui anumit preţ al energiei pe termen lung, indiferent de evoluţia tarifelor pe piaţa liberă.

În acest context, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, a declarat: "Proiectul Marii Britanii de finanţare a centralei nucleare validat de CE bătătoreşte drumul României în obţinerea avizului pentru susţinerea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Dar acest lucru nu înseamnă că avem şi noi aprobarea Comisiei pentru aplicarea unei scheme similare de susţinere a investiţiei în cele două unităţi. CE analizează fiecare caz în parte şi ia în considerare mai multe elemente precum IRR-ul (n.r. rata de recuperare) investiţiei. România va depune propria aplicaţie şi menţionez că ţara noastră a susţinut modelul englez de realizare a unei noi centrale nucleare". 

Autorii Strategiei pentru reactoarele 3 şi 4 argumentează că este nevoie ca acest proiect să primească sprijin din partea statului având în vedere valoarea ridicată a investiţiei şi contextul actual al pieţei de energie, care nu este propice investiţiilor în proiecte mari. Valoarea totală a celor două unităţi de la Cernavodă este estimată la 6,45 miliarde de euro.

Amintim că, societatea China Nuclear Power Corporation este singura care s-a calificat în procesul de selecţie a investitorilor pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă. China Nuclear Power Corporation va fi acţionar majoritar în compania de proiect care va derula investiţia de 6,5 miliarde de euro. Chinezii vor avea cel puţin 51% din compania de proiect, iar Nuclearelectrica va participa cu activele existente. Actele pentru înfiinţarea companiei de proiect ar urma să fie semnate până la finele anului. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răzvan Nicolescu „Vă garantez cu demisia mea că preţul gazelor nu va creşte de la 1 ianuarie 2015”

04 Dec 2014 1748

Ministrul Răzvan Nicolescu va face declarații la ora 17.00 pe tema livrării gazelor rusești

12 Sep 2014 1964