Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem, acreditat internaţional

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice va fi acreditat internaţional şi interconectat cu instituţii similare internaţionale. În acest sens, Guvernul a alocat 5.480 de euro, respectiv suma necesară achitării contribuţiilor la instituţiile internaţionale. Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii şi înfiinţată prin HG 760/2009. Această instituție poate intra în proces de calificare şi acreditare de către Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă, după îndeplinirea unor criterii care au în vedere mai multe aspecte, inclusiv numărul de donatori, care trebuie să fie minimum 500.
În prezent, în Registrul Donatorilor sunt înscrişi aproximativ 21.700 de donatori voluntari. Prin interconectarea Registrului la Asociaţia Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni (DMOP) şi Grupul European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă (GESTM) se extinde baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienţi români care au nevoie de transplant, în condiţiile în care, în martie, s-au înregistrat 25 milioane de persoane la nivel mondial înscrise ca potenţiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice (CSH).
Rolul Registrului Donatorilor este de a identifica şi asigura, la standarde internaţionale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiţi, tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant şi care nu au donatori compatibili înrudiţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătăţii În acest an s-au înscris în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România 3.649 de donatori

17 Sep 2022 793

Acțiune de donare de sânge în Constanța. Când și unde va avea loc

27 Aug 2019 1723