România a fost aleasă membru în Biroul Adunării Statelor Părți la Statutul de la Roma al CPI

România a fost aleasă, prin consens, membru în Biroul Adunării Statelor Părți la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, pentru un mandat de 3 ani, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Adunarea Statelor Părți la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (ASP CPI) a ajuns la a XIII-a sesiune.
 
Biroul este organul decizional al ASP CPI pentru perioada dintre sesiunile acesteia. Biroul ASP CPI are un caracter reprezentativ, ţinând seama îndeosebi de principiul repartizării geografice echitabile şi de necesitatea asigurării unei reprezentări adecvate a principalelor sisteme juridice ale lumii.

Alegerea României în Biroul ASP CPI reprezintă o recunoaştere a demersurilor consistente şi constante ale României de sprijinire a acestei instanţe penale internaţionale şi consolidează profilul României de susţinător  activ al activităţii CPI.

Curtea Penală Internaţională (CPI) este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă. CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia incluzând crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale.

Noul Birou ales în cadrul celei de-a XIII-a sesiuni a ASP CPI este format din: Africa de Sud, Chile, Columbia, Costa Rica, Ghana, Japonia, Marea Britanie, Nigeria, Germania, Italia, Olanda, Republica Cehă, Republica Coreea, Romania, Samoa, Senegal, Slovenia, Suedia, Uganda, Ungaria, Uruguay.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.