România - Germania, în play-off-ul Grupei Mondiale. Primul meci îl are Irina Begu cu Angelique Kerber

 
Tragerea la sorți a meciurilor din FED Cup, play-off-ul pentru Grupa Mondială, dintre România și Germania, de la Cluj, a stabilit ca primul meci al zilei de sâmbătă (16 aprilie), ora 13.00, să fie cel dintre Irina Begu și Angelique Kerber, urmat de întâlnirea Simona Halep - Andrea Petkovic.
Duminică, tot de la ora 13.00, se vor întâlni Simona Halep - Angelique Kerber, respectiv Irina Begu - Andrea Petkovic, la simplu, și Monica Niculescu/Alexandra Dulgheru - Annika Beck/Julia Goerges la dublu.
Iată cele mai importante declarații, acordate frt.ro, de echipa României după tragerea la sorți:
 

Irina Begu: ”Nu este foarte important cine joacă în primul meci. Noi suntem oricum pregătite. De data aceasta, față de meciul pe care l-am pierdut la Charleston cu Angelique Kerber lucrurile stau altfel. Sunt odihnită, sunt mai bine pregătită, știu cum să abordez meciul cu ea din punct de vedere tactic, și să nu uităm că eu am jucat cu ea la Roma anul trecut, pe zgură, și am învins-o, așa că se poate întâmpla orice. Faptul că jucăm acasă ne ajută, au fost alături de noi indifferent de rezultat, ar presiunea va fi pe Kerber, nu pe mine.

 

Simona Halep: ”Dacă acum joc diferit față de meciul cu Cehia, sper să fie și rezultatul diferit. Va fi un meci greu, o cunosc bine pe Andrea, am jucat de multe ori împotriva ei, am și câștigat și cred că va fi un meci bun. Mie mi-a plăcut mereu să joc primul meci dar înainte să vin aici chiar mă gândeam că ar fi bine să joc al doilea meci, să mă obișnuiesc mai mult iar asta s-a și întâmplat. Sper să fie un lucru bun pentru mine și să câștig”.

 

Alina Tecșor: ”Mie îmi place să iau lucrurile așa cum vin. Nu este cel mai important lucru în ce ordine jucăm. Știm că mâine ne așteaptă meciuri grele și trebuie să fim pregătite pentru ele. Mă aștept ca uminică, în echipa lor, să apară schimbări, așa cum și la noi pot apărea schimbări, dar nu pot ști nimic până nu se termină meciurile de sâmbătă”.

 

 Alexandra Dulgheru: ”Noi suntem pregătite pentru orice schimbare. Duminică se pot întâmpla multe, dar indiferent dacă este nevoie să jucăm simplu, să jucăm dublu, suntem pregătite”

 

Monica Niculescu: ”Eu abia aștept să intru în teren să îmi aduc aminte de acel public excelent din februarie și să dau totul în meci”


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Irina Begu, eliminată în turul al treilea al Turneului de Grand Slam de la Roland Garos

03 Jun 2023 988

Tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid. Pe cine va înfrunta în următorul act al competiției

01 May 2023 1031

Irina Begu a câştigat turneul WTA 250 de la Palermo

25 Jul 2022 1243

Simona Halep a urcat în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Pe ce loc se află sportiva din Constanța

11 Jul 2022 1773

Tenis Irina Bara şi Ekaterine Gorgodze nu s-au calificat în finala probei de dublu la Valencia

11 Jun 2022 1281

Irina Begu și-a aflat adversara din următorul meci de la Roland Garros. Pe cine va înfrunta în optimile de finală ale turneului de la Paris

28 May 2022 2274

Roland Garros 2022. Irina Begu s-a calificat în optimile turneului

28 May 2022 2033

UPDATE. Billie Jean King Cup Echipa de tenis feminin a României, învinsă de echipa Poloniei

16 Apr 2022 1963

Horia Tecău Echipa feminină de tenis a României, pregătită de meciul cu Polonia, din calificările Billie Jean King Cup

14 Apr 2022 2028

Victorie de senzație pentru Irina Begu la Miami. A trecut de Aryna Sabalenka, principala favorită a competiției

25 Mar 2022 1889

Billie Jean King Cup Simona Halep, în echipa României pentru meciul cu Polonia. Horia Tecău debutează în noua funcție

21 Mar 2022 3126

Tenis Irina Begu a ratat calificarea în finala turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg.

12 Feb 2022 2531

Şase jucătoare românce de tenis vor participa la cele două turnee WTA de la Melbourne

02 Jan 2022 2354

Știați că...? Jucătoarea de tenis Irina Begu împlinește astăzi 31 de ani

26 Aug 2021 2310

Primul meci pe 2021 pentru Simona Halep. O întâlneşte pe Ashleigh Barty, prima clasată în ierarhia WTA

28 Jan 2021 3289