01 May, 2018 16:49
1847
”Vă mai amintiți de 1 Mai-ul de pe vremea ,,Epocii de Aur’’? Televiziunea ne prezenta reportaje cu batalioane de muncitori, în salopete, specializați în diverse industrii, focusați pe îndeplinirea planului cincinal stabilit de Nicolae Ceaușescu. Dincolo de propagandă, cert este că România acelor ani nu ducea lipsă de forță de muncă. Toată lumea era obligată să aibă un loc de muncă, iar școlile profesionale scoteau absolvenți pe bandă rulantă. 30 de ani mai târziu, 1 Mai nu mai e deloc privită drept Ziua Internațională a Muncii. A devenit mai mult o sărbătoare turistică, în care Litoralul, pensiunile de la munte, ieșirile la grătar în pădure au ajuns să fie în prim-plan. Muncitorii de odinioară fie s-au pensionat, fie au plecat în Occident în căutarea unei vieți mai bune” - se arată în comunicatul KeysFin.
,,Recrutarea de personal s-a profesionalizat în ultimii ani, iar piața a devenit tot mai matură. Vremurile în care firmele își căutau angajații prin anunțuri în ziare sau pe internet au trecut. Firmele și-au externalizat această importantă misiune către specialiștii în domeniu, cei care văd dincolo de CV-uri și care radiografiază piața în căutarea mixului optim de experiență, profesionalism și inițiativă”, afirmă experții de la KeysFin.
‘’Reprezentarea regională a business-ului în HR urmează, inerent, dezvoltarea economică a României. Investițiile s-au concentrat, în ultimii ani, în Capitală, Cluj, Sibiu, Constanța și Timișoara, astfel că și necesarul de forță de muncă a urmat această tendință. Radiografia acestui sector vine să susțină semnalul de alarmă privind evoluția discrepantă a economiei la nivel regional, altfel spus faptul că România crește cu mai multe viteze, iar acest lucru poate duce la consecințe extrem de grave din punct de vedere social”, au declarat experții Keysfin.
,,Câștigul salarial reflectă, în mare parte, realitățile economice. Chiar dacă in prezent se înregistrează o creștere economică semnificativă, aceasta provine în mare parte din consum, nefiind una solidă, sustenabila pe termen lung" afirmă analiștii KeysFin.
,,Bătălia pe salarii a ajuns la un nivel la care multe dintre firme nu mai pot concura. Un manager de vânzări a ajuns să coste 3-4000 de euro plus bonusuri, nivel pe care multe dintre companii, cu excepția multinaționalelor, nu îl pot garanta. Astfel că mulți investitori au trecut la recrutarea de tineri încă de pe băncile facultății și oferirea de programe de training, în cele mai multe cazuri plătite. Iar firmele care au nevoie de muncitori calificați, nu pentru funcții de conducere, au ales să-și dezvolte propriile școli de meserii, calificarea la locul de muncă devenind o componentă esențială în business-ul actual”, spun analiștii de la KeysFin.
,,Ideea de parteneriat pe proiect a ajuns să reprezinte o practică tot mai semnificativă în piața muncii. Firmele preferă să își externalizeze proiecte către specialiști independenți, pe PFA sau microîntreprinderi, beneficiile fiind multiple – de la reducerea costurilor cu forța de muncă, la cele logistice (birou, transport, etc.). Dincolo de costurile mai reduse, firmele au astfel garanția că proiectele se realizează la timp, acest lucru fiind condiționat de plata facturii. Este un trend avantajos și pentru specialiști, de exemplu dezvoltatorii software, care pot accesa astfel mai multe proiecte simultan”, au mai spus analiștii de la KeysFin.
,,Sistemul de educație, așa cum este el croit în prezent, este complet inutil în fața provocărilor din piața muncii. Încă se scot pe bandă rulantă generații de șomeri cu diplomă, de absolvenți de liceu și universitate care nu sunt conectați la realitățile economice”, afirmă experții.
Potrivit acestora, statul român trebuie să investească semnificativ în reorientarea sistemului educațional către necesitățile economiei. “Avem nevoie de școli de meseriași, în toate domeniile, de la auto la agricultură, de la prelucrarea materialelor la meșteșugărie. Este necesară, de asemenea, dezvoltarea unui program real de sprijin fiscal și financiar pentru firmele care angajează forță de muncă tânără, abia ieșită de pe băncile școlilor. Fără astfel de măsuri, criza se va accentua, iar alternativa va fi să aducem muncitori din țările sărace, din Africa și Asia, cu consecințe sociale inerente, vezi cazul Germaniei’, au mai declarat experții de la KeysFin.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: