Românii o duc tot mai rău

Un studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii arată ca trei sferturi dintre români sunt nemulţumiţi de viaţa de zi cu zi şi că banii abia le ajung pentru strictul necesar. Studiul mai arată că 80% dintre români sunt nemulţumiţi de modul în care este condusă ţara. 2% dintre români apreciează că, în prezent, condiţiile de viaţă sunt mai proaste sau mult mai proaste, comparativ cu anul trecut, şi numai aproximativ o treime din populaţie se declară mulţumită de viaţa de zi cu zi. În privinţa veniturilor, 31% dintre români spun că nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar 34 de procente spun că le ajung doar pentru strictul necesar. 26% dintre români spun că banii le ajung pentru un trai decent. Doar 9% reuşesc să-şi cumpere, cu mari eforturi însă, obiecte scumpe. Nu e de mirare atunci că, anul acesta se înregistrează cel mai înalt nivel al nemulţumirii faţă de viaţa politică din 1990 până în prezent, respectiv 87% din populaţie. Aproape acelaşi procent apreciează modul cum este condusă ţara ca fiind rău sau foarte rău.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet Vicecampioana României, CSM CSU Oradea, conduce cu 2-0 CSM Constanța în sferturile Ligii Naționale

11 Apr 2024 609

Baschet CSM Constanța, înfrângere în prima partidă cu vicecampioana CSM CSU Oradea. Joi, cele două echipe se duelează din nou

10 Apr 2024 497

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 958

Handbal CSM Constanța - Steaua, în sferturile Cupei României

28 Mar 2024 781

Baschet CSM Constanța, învinsă de CSO Voluntari (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 800

Baschet Fetele de la CSM Constanța au avansat în semifinale, după două succese cu CSM Tg. Mureș

20 Mar 2024 773

CSM Constanța. 20 martie 2024 Baschetbalistele vizează victoria care să încheie seria cu CSM Tg. Mureș din sferturi

20 Mar 2024 605

Baschet Echipa Under-16 a CSM Constanța, victorie importantă pentru calificarea la turneul final (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 613

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 1002

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1059

UPDATE. Baschet CSM Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României

15 Feb 2024 879

Meciul cu Füchse Berlin George Buricea - „Meritam mai mult. Chiar și când pierde, CSM Constanța o face cu onoare, niciodată în genunchi“ (GALERIE FOTO)

14 Feb 2024 1315

Baschet CSM II Constanța, lecție dură primită în meciul cu CSS VSK Gheorgheni (GALERIE FOTO)

06 Feb 2024 930

Baschet CSM Constanța, victorie cu Rapid București, într-o atmosferă incendiară (GALERIE FOTO)

04 Feb 2024 921

Tenis de masă. „Senzațional!“ CSM Constanța, în semifinalele ETTU Europe Cup Women. A învins ALCL TT Grand-Quevilly și în Franța! (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1144