DNA Romeo Florin Nicolae, fost consilier ANAF, sub control judiciar

 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând de la data de 09.09.2015 până la data de 07.11.2015, față de inculpatul:
 
Nicolae Romeo-Florin, la data faptelor consilier superior în cadrul A.N.A.F.- Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în prezent vicepreședinte A.N.A.F. și director general al Direcției Generală Antifraudă Fiscală, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Nicolae Romeo Florin trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,
e)  să nu desfăşoare activităţi în calitate de funcţionar A.N.A.F.,
f) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
De asemenea, inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpatului Nicolae Romeo Florin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.    
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT. Zeci de persoane aparţinând unui grup organizat, reţinute pentru trafic de droguri de mare risc şi alte infracţiuni

07 Jun 2018 7455

Fostul vicepreşedinte al ANAF, Romeo-Florin Nicolae, a fost achitat definitiv de instanță. Pentru ce fapte a fost judecat

25 Jan 2018 1928

PNL a stabilit cine îi înlocuieşte pe Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte în Consiliul Local Municipal Constanţa. Tulică şi Gavrilă aşteaptă validarea mandatelor! (galerie foto)

25 Jul 2017 6433

Propunerile PNL pentru Consiliul Local Municipal

26 Apr 2016 5264

Lista de consilieri locali Societatea civilă a dispărut de pe lista lui Chițac

23 Apr 2016 4269

Şpagă în parcarea unui restaurant? Lovitură dură pentru Romeo Florin Nicolae, fostul şef al Antifraudei din România! (rechizitoriu)

18 Jan 2016 2410

Rechizitoriu Romeo Florin Nicolae, şeful de la Antifraudă, ar fi luat şpagă în parcarea unui restaurant pentru a „unge“ câţiva şefi din ANAF (document)

05 Dec 2015 7254

Romeo Florin Nicolae, fost director Antifrauda Fiscală, trimis în judecată sub control judiciar

27 Nov 2015 2061

Urmărit penal pentru trafic de influență UPDATE - Şeful Antifraudă a demisionat

10 Sep 2015 2170

Solicitarea suspendării din funcție a domnului Nicolae Romeo-Florin, vicepreședinte ANAF, în urma comunicatului DNA

09 Sep 2015 1234

UPDATE1 - Şeful Antifraudă ANAF, audiat la DNA. Se pare că are calitatea de suspect

09 Sep 2015 2120