Veste pentru fanii Galaxy S6 şi S6 edge Samsung pregăteşte o surpriză

 
Galaxy S6 şi S6 edge, noile flagship-uri ale celor de la Samsung, oferă fotografii la cel mai înalt nivel, fiind printre cele mai bune telefoane de pe piaţă la acest capitol. Totuşi, un aspect negativ pentru amatorii de fotografii, le lipseşte captura RAW, ceea ce e o necesitate pentru aceştia.
 
Cei de la GSM Arena anunţă însă că acest lucru va fi remediat odată cu lansarea noului Android 5.1.1 pentru aceste device-uri! Noul software nu numai că le va permite utilizatorilor să folosească tot potenţialul camerei de 16MP cu stabilizator optic, dar va aduce şi un mai mare control manual asupra camerei, informează yoda.ro.
 
Trebuie menţionat încă un aspect - captura foto RAW era o funcţionalitate prezenţa în Galaxy S6 şi S6 edge atunci când cele două telefoane au fost lansate la MWC 2015. Însă, atunci când cele două telefoane au ajuns pe piaţă, funcţia a dispărut fără explicaţii.
 
Samsung nu a oferit o explicaţie pentru absenţa iniţială a capturii foto RAW la cele două telefoane însă e clar că nu vor să rămână în spatele competiţiei, atât HTC One M9 şi LG G4 având această funcţionalitate.
 
Nu există informaţii pentru când Android 5.1.1 va fi disponibil, însă se pare că acest lucru s-ar putea întâmplă chiar de la începutul lunii viitoare.
 
 
 
 
Sursa: yoda.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cel mai nou smartphone Galaxy S6 edge+

15 Aug 2015 2089

Ce nu poate să facă iphone 6 Samsung face mișto de Apple în ultimele reclame la Galaxy S6 edge! (video)

06 Jun 2015 3130

La Telekom, noul Samsung Galaxy S6 vine cu două bilete la concertul anului în România

08 May 2015 1719

Concept Samsung Galaxy S7! Primul telefon care va scana ochiul utilizatorului

28 Mar 2015 2481

Cea mai mare lovitură din istoria Samsung Recordul înregistrat în 7 zile de la lansarea Galaxy S6 și S6 Edge

09 Mar 2015 1809

HTC va lansat două telefoane peste 10 zile

19 Feb 2015 1950