SC RAJA SA Constanţa participă la Expo APA 2014

În perioada 16-18 Iunie 2014, Asociația Română a Apei și Patronatul Apei organizează la Palatul Parlamentului, un complex de manifestări reunite în cadrul celei de-a 16-a ediții “Expo APA” - Forumul Regional al Apei Dunărea - Europa de Est.

În fiecare an, evenimentul reușește să adune peste 1.500 de reprezentanți ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, autorităților centrale și locale, institutelor de învățământ superior și de cercetare, organizațiilor internaționale de profil-, celor mai mari companii producătoare de tehnologii și echipamente de profil.

Printre participanții de anul acesta se numără și Eugen Teodorovici – Ministrul Fondurilor Europene, Attila Korodi – Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Valeriu Zgonea –  Președintele Camerei Deputaților, Doru Ciocan – Președintele Autorității Naționale de Reglementare a  Serviciilor Comunale, Johannes Hendrik Mattheus Van - Ambasadorul Olandei, Ger Bergkamp – Director Executiv Asociația Internațională a Apei (IWA), Ivan Ivanov – Președintele Asociației Apei din Bulgaria, Constantin Becciev – Președintele Asociației Apă-Canal din Moldova, Phillip Giantris – Director Executiv Asociația Apei din  Albania, Gyula Csak – Director Asociația Apei din Ungaria și Maslak Victor –  Președintele Asociației Apei din Ukraina.

În cadrul complexului de manifestări Forumul Regional al Apei Dunărea-Europa de Est sunt programate o serie de manifestări și reuniuni, pe diverse teme de actualitate cum ar fi: Conferința Tehnico-Științifică “Performanța în serviciile apă-canal”; Programul Operațional Sectorial de Mediu, Ciclul 2014 – 2020; Reforma în sectorul apei, în plan intern și extern – seminar susținut de reprezentanții ANRSC; Seminarul Tinerilor Profesioniști – Young Water Professionals Romanian Chapter și diverse mese rotunde cu  specialiștii din domeniu pe tematici specifice sectorului.

La aceste reuniuni participă anual profesioniști din domeniul apei,  reprezentanți ai autorităților centrale și locale, dar și oameni de afaceri din România și străinătate, realizându-se premisele inițierii și dezvoltării schimbului de experiență necesar asigurării dezvoltării sectorului de apă.

Ca în fiecare an, și acum în 2014, va avea loc și “Expoziția Internațională specializată de utilaje, echipamente și tehnologii de tratare a apei și apelor uzate”, expoziție care sub tilul generic “De 16 ani împreună”, a reușit să aducă laolaltă aproape 100 de expozanți din rândul celor mai renumite firme producătoare de echipamente și tehnologii, din peste 20 de țări: Germania, Olanda, Franța, Italia, Rusia, Turcia, Polonia, etc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 1956

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 806

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 392

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 382

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 514

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1127

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2957

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 436

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 579

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 402

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3152

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 660

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 440

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 425

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 882