Scările Ministerului Sănătăţii au fost… vopsite în semn de protest!

Pe scările Ministerului Sănătății condus de Patricu Achimaș-Cadariu a avut loc, în această după-amiază un protest inedit. Trei persoane îmbrăcate în halate albe și cu măști chirurgicale pe față au turnat vopsea roșie pe scările instituției.
 
Protestatarii aveau inscripționat pe spatele halatelor Hexi Pharma, iar doi dintre ei au fost filmați în fața ministerului când țineau în mâini un banner pe care scrie „Ştergem urmele crimei. Ministerul Sănătăţii, DNA, DIICOT, complici la omor”.
 
Acest mesaj al protestatarilor are legătură cu rezultatele testelor realizate recent în privința dezinfectanților. Din păcate, jandarmii nu au apreciat protestul spontan și i-au amendat cu câte 700 de lei fiecare, pentru că au aruncat cu vopsea roșie pe treptele Ministerului.
 
Vă amintim că, în ancheta efectuată în cazul dezinfectanților folosiți în unitățile sanitare, ministrul Cadariu a anunțat, ieri, că mai puțin de 5% din cele peste 3.500 de probe recoltate de la spitale au fost neconforme și 95% - conforme. Ministrul a făcut aceste precizări, care au iscat multe ironii, după ce jurnalistul Tolontan a descoperit că dezinfectanţii folosiţi în spitalele din România sunt diluaţi de 10 ori. Alianța Medicilor respinge testele Ministerului, atrăgând atenţia că pacienții nu sunt în siguranță

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajații din Casele de Asigurări de Sănătate vor picheta mâine sediile Ministerului Sănătății și Guvernului României

13 Nov 2023 751

Protest USR la Ministerul Sănătății. Rafila, chemat să explice în Parlament tăierea banilor din PNRR pentru spitale. Este vizat și spitalul Mama și Copilul de la Constanța (VIDEO)

12 Sep 2023 1067

Deputatul Stelian Ion a fost amendat la protestul de la Ministerul Sănătății. Va contesta contravenția! (VIDEO)

12 Sep 2023 984

Protest în fața Ministerului Sănătății. Recomandările jandarmilor

31 Jan 2021 1308

Protest în fața Ministerului Sănătății, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”

30 Jan 2021 1918

Protest în fața Ministerului Sănătății. Zeci de persoane își exprimă nemulțumirea față de privatizarea sistemului de sănătate

04 Feb 2020 1383

Lia Olguța Vasilescu, despre micșorarea sporurilor - ”Regulamentul de sporuri se lucrează de către Ministerul Sănătăţii”

11 Apr 2018 2141

Sondaj de opinie Consideraţi că se impune mărirea salariilor în serviciile de ambulanţă?

16 Oct 2017 4500

Sindicaliștii de la Sanitas pichetează Ministerul Sănătății. Vezi nemulțumirile lor

06 Dec 2016 1908

UPDATE8-În această seară, va fi organizat un protest împotriva managerului Spitalului Județean Constanța. Se cere demisia lui Dănuț Căpățînă

07 Apr 2016 5930

Studenţii de la Medicină amenință cu proteste Ministerul Sănătăţii

01 Feb 2016 2274