Stiri calde

Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța a sărbătorit Ziua Dobrogei printr-o horă dobrogeană (galerie foto)

Ziua Dobrogei nu putea să treacă nesărbătorită  la Școala Gimnazială nr.30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța. Marți, 14 noiembrie 2017, elevii claselor primare, în program de dimineață, și cei ai claselor gimnaziale, după-amiaza, au dansat hore pe muzică folclorică dobrogeană. Pași stângaci de copii au descris în ritm vesel bucuria revenirii regiunii noastre la România, acum 139 de ani. ”Dobroge, mândră grădină” a fost refrenul pe care cei mici l-au fredonat cu zâmbetul pe buze.

O parte dintre cadrele didactice de la învățământul primar au invitat copiii să vină îmbrăcați în costume populare. Cel mai interesant a fost faptul că elevii aparținând grupurilor minoritare au venit purtând haine tradiționale ale etniei căreia îi aparțin, întreaga bogăție a Dobrogei ieșind la iveală atât de grăitor.

”Dobrogea este un model de conviețuire pașnică a foarte multor etnii. Este o regiune plurilingvă și multiculturală prin excelență în care discriminările și intoleranța nu și-au avut niciodată locul. Nu există în Școala ”Gheorghe Țițeica” nicio clasă în care să nu fie membri ai mai multor grupuri minoritare. Cu toate acestea, niciodată nu am avut conflicte pe criterii etnice.”, a declarat directorul instituției constănțene, prof. Sorin Cernăianu.


Clasa pregătitoare E a dedicat întregul program al zilei aniversării Dobrogei, adaptând acestui eveniment, sub îndrumarea Marioarei Gospodin, profesor pentru învățământul primar, toate activitățile didactice.

Directorul-adjunct al Școlii ”Gheorghe Țițeica”, prof. Cici-Corina Vlad a explicat faptul că, prin gesturi mici, dar făcute din tot sufletul, se încearcă stimularea patriotismului la tânăra generație: ”Uităm prea des cine suntem cu adevărat și nu putem să ne regăsim drumul drept decât atunci când ne vom regăsi identitatea națională și când vom fi mândri de ea. Ziua Dobrogei este un prilej pentru un adevărat recurs la istorie care să îi facă pe toți elevii noștri mai patrioți, mai buni.”

Sursă text şi foto: Școala Gimnazială nr.30 ”Gheorghe Țițeica” 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum a fost celebrată ziua de 1 Decembrie la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica“ din Constanța

01 Dec 2017 912

”#1 Bravo, Simona Halep! Suntem mândri!” Activitate inedită la Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” (galerie foto)

12 Oct 2017 1048

Săptămâna spațiului cosmic la Școala Gimnazială ”Gheorghe Țițeica” (galerie foto)

10 Oct 2017 514

Prima zi de şcoală Emoţii pentru elevii Şcolii Gimnaziale ”Gheorghe Țițeica” (galerie foto)

12 Sep 2017 999

Suită de activităţi la Școala „Gheorghe Țițeica” în cadrul Săptămânii altfel

01 Jun 2017 1398

Pauză pentru mişcare, la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“ (galerie foto)

22 May 2017 1236

Manifestări culturale şi sportive la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, de ziua unităţii şcolare (galerie foto)

12 Apr 2017 1016

Se împlinesc 78 de ani de la moartea lui Gheorghe Ţiţeica

05 Feb 2017 734

Inedit Piața Ovidiu, plină de oameni de zăpadă şi zâmbete de copii! (galerie foto)

14 Jan 2017 8045

Moș Nicolae deschide ușa sarbătorilor de iarnă la Școala „Gheorghe Țițeica”

06 Dec 2016 1308

„Am fost și eu la Alba-Iulia!”. Elevi ai Școlii „Gheorghe Țițeica“ au sărbătorit Unirea cea Mare

01 Dec 2016 795

Elevi ai Școlii „Gheorghe Țițeica” au marcat Unirea cea Mare

30 Nov 2016 1319

Elevi ai Școlii „Gheorghe Țițeica” din Constanța, în vizită la familii nevoiașe din Murfatlar și Siminoc

20 Nov 2016 1791

Proiect inedit Cum învaţă elevii de la Şcoala „Gh. Ţiţeica“ din Constanţa să aprecieze educaţia cu ajutorul unui măr

30 Oct 2016 6475

Diplomatul american Ronald E. Hawkins Jr., la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“ din Constanţa (galerie foto)

02 Jun 2016 1754

Școala ”Gheorghe Țițeica” din Constanța a avut astăzi musafiri de la Ambasada SUA la București (galerie foto)

01 Jun 2016 1243

Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, gazdă pentru elevi şi cadre didactice din şase ţări europene (galerie foto)

25 May 2016 3189

Elevii, premiaţi în cadrul unui spectacol Şcoala „Gheorghe Țiţeica“, în haine de sărbătoare (galerie foto)

22 Apr 2016 2405

Elevii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, implicaţi într-un proces inedit la Curtea de Apel Constanţa (galerie foto+video)

20 Apr 2016 2340

Ştiaţi că...? Gheorghe Ţiţeica, Doctor Honoris Causa al Universității din Varșovia...

05 Feb 2016 1982

24 Ianuarie, primul pas important către Marea Unire

24 Jan 2016 1355

Profesorii sunt în grevă japoneză Scandal de proporții la Şcoala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța (galerie foto)

16 Jan 2016 4646

UPDATE. Se cere demisia de onoare a directoarei Profesorii Școlii Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” au intrat, de azi, în GREVĂ JAPONEZĂ (galerie foto+document+video)

15 Jan 2016 1971

Profesorii unei şcoli din Constanţa, în GREVĂ JAPONEZĂ (documente)

14 Jan 2016 1080

Elevii Școlii ”Gheorghe Țițeica” învață să dăruiască

22 Nov 2015 664

Elevii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” descoperă spaţiul cosmic

11 Oct 2015 831

Rezultatele, afişate pe 14 iulie Peste 200 de cadre didactice din Constanţa au susţinut examenul de Definitivat

10 Jul 2015 1722

Examen de definitivat în învăţământ

09 Jul 2015 952

Activitate în cadrul proiectului Erasmus Șapte elevi de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, în vizită de lucru în Spania (galerie foto)

25 May 2015 1875

Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, la ceas aniversar Elevii performanţi au fost răsplătiţi cu aplauze şi premii, pe scena Casei de Cultură

28 Apr 2015 2127

Zilele Şcolii „Gheorghe Ţiţeica” la Constanţa

26 Apr 2015 2164

Ecologie şi voluntariat în „Săptămâna altfel” la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica”

09 Apr 2015 722

Pentru o lume mai bună „Săptămâna altfel” la Şcoala Gheorghe Ţiţeica, cu lecţii de ecologie şi voluntariat (galerie foto)

08 Apr 2015 1595

Copiii află despre pericolul reprezentat de bacilul Koch

26 Mar 2015 970

Ziua Mondială împotriva TBC, prilej de informare pentru elevii din cadrul Şcolii Gheorghe Ţiţeica

26 Mar 2015 738

Spectacol francofon la şcoala “Gheorghe Ţiţeica”

21 Mar 2015 1824

Cadre didactice de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica”, în reuniune transnaţională de proiect Erasmus+, în Anglia (galerie foto)

18 Mar 2015 1417

Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” a organizat târgul mărţisoarelor eco

28 Feb 2015 1254

Ziua de 24 Ianuarie, serbată de elevii Şcolii „Gheorghe Ţiţeica“ (galerie foto)

26 Jan 2015 1785

Ziua de 24 Ianuarie, serbată la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” Constanţa

24 Jan 2015 1427

Elevii de la „Gheorghe Ţiţeica“ aduc zâmbetul pe buzele copiilor bolnavi (galerie foto)

08 Dec 2014 1555

Elevii de la Şcoala “Gheorghe Ţiţeica” au adus zâmbetul pe buzele copiilor bolnavi (galerie foto)

06 Dec 2014 1094

Elevii de la „Gheorghe Ţiţeica” din Constanța sărbătoresc ziua de 1 Decembrie

30 Nov 2014 2128

Elevii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“ ajută bătrânii instituţionalizaţi din Negru Vodă

24 Nov 2014 1572

Bătrânii instituţionalizaţi din Negru Vodă au primit o mână de ajutor din partea elevilor şcolii “Gheorghe Ţiţeica”

22 Nov 2014 689

Peste 700 de elevi constănţeni, aşteptaţi la etapa judeţeană a Olimpiadei de Lingvistică

19 Nov 2014 2549

Elevii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, mesageri ai Constanţei peste hotare (galerie foto)

03 Nov 2014 2686

Elevii școlii “Gheorghe Ţiţeica”, participanți la un proiect, peste hotare (galerie foto)

01 Nov 2014 1182

Elevii școlii Gheorghe Țițeica au finalizat acțiunile de toamnă din cadrul proiectului “Marea de lângă noi”

01 Nov 2014 1141

Cum au comemorat elevii şcolii “Gheorghe Ţiţeica” al Doilea Război Mondial

26 Oct 2014 1368