Se opun trecerii Portului la administrația locală Membrii Operatorului Portuar își vor suspenda activitatea

Membrii organizației patronale „Operatorul portuar” Constanța au anunțat că își vor suspenda activitatea, pentru a se alătura protestelor anunțate de Federația Națională a Sindicatelor Portuare cu privire la intenția Guvernului de a trece Portul Constanța în administrarea Consiliului Local, scrie Agrepres.

„Organizația Patronală Operatorul portuar Constanța a luat act de anunțul făcut de Federația Națională a Sindicatelor Portuare, prin președintele Federației, dl. Mircea Burlacu, prin care lucrătorii portuari își arată intenția de a demara acțiuni de protest cu privire la intenția Guvernului României de trecere a acțiunilor Portului Constanța către Consiliul Local Constanța", se arată într-un comunicat de presă.

În același document, remis Agrepres, membrii patronatului afirmă că își vor suspenda activitatea conform legislației în vigoare, pentru a se alătura propriu-zis protestelor, până la rezolvarea imediată a solicitărilor.

Se merge până la blocarea Portului

„Lipsa de răspuns a Guvernului României poate duce în această situație până la blocarea efectivă a Portului Constanța”, avertizează Operatorul Portuar.

Organizația patronală "Operatorul portuar" reunește 33 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar.

În cadrul companiilor membre ale organizației patronale lucrează peste 6.000 salariați, reprezentând mai mult de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar, notează Agrepres.

În ultimii trei ani, respectiv 2011-2013, contribuția organizației patronale la bugetul municipiului Constanței prin activitatea desfășurată este de circa 2.000.000 euro, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din acesta. De asemenea, contribuția organizației patronale la bugetul de stat este de 45.000.000 euro/trei ani (2011 — 2013). Mai mult, companiile membre ale organizației patronale, prin activitatea desfășurată, asigură peste 85% din veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Water Power Energy SA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu

26 Apr 2024 243

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 468

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 495

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 626

Firme Constanța Decirom SA. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor

22 Apr 2024 390

Anunt public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

22 Apr 2024 316

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 578

Insolvențe Constanța SOCEP SA cere intrarea în insolvență a societății Nesramy SRL

19 Apr 2024 498

Pronunțare amânată în procesul dintre Silo Port SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 434

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 469

Firme Constanța UMEX SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

17 Apr 2024 556

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 485

Firme Constanța Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SOCEP SA, completată și revizuită

15 Apr 2024 519

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Port Constanța Poarta 10 - Șoseaua Berceni, județul Ilfov

14 Apr 2024 388

Fotoreportaj Călătorie printre culorile naturii. Descoperă frumusețea Portului turistic Jurilovca în aprilie (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 649