Semnificaţii istorice - 30 august

1918 - Fania Kaplan a atentat la viaţa liderului bolşevic Vladimir Ilici Lenin. Lenin a fost împuşcat, conform martorilor, de trei ori, două gloanţe rănindu-l la umăr şi la piept. Conform declaraţiilor Faniei Kaplan, ea a încercat să-l ucidă pe Lenin pentru că îl considera un „trădător" şi pentru că „... cu cât va trăi mai mult, cu atât va îngropa mai adânc ideea de socialism". Fania Kaplan nu a fost judecată. A fost împuşcată la ora 4 dimineaţa, în data de 4 septembrie 1918, de către comandantul militar al Kremlinului.

1265 - Prima menţiune documentară a Hunedoarei

1698 - A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească: "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul", de Dimitrie Cantemir

1891- A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician român (n. 1830)

1948 - A fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea)

1940 - A fost încheiat Dictatul de la Viena, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste.

1959 - S-a născut Ralu Filip, jurist şi jurnalist român, care a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului între anii 2002 şi 2007 (d. 2007)

sursa: mediafax.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul CNSAS a ales Biroul de Coordonare şi a Structurii de Securitate. Voturile pentru fiecare funcție

03 Apr 2024 550

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 527

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 459

CNI cumpără servicii de consultanță în domeniul securității pentru obiectivul de investiții „Construire creșă mică în orașul Murfatlar, județul Constanța”

08 Jan 2024 651

Președintele Iohannis „Aderarea României la Spaţiul Schengen ar transmite un puternic mesaj de solidaritate şi unitate din partea UE”

11 Dec 2023 784

România cumpără 54 de tancuri americane Abrams. Anunțul lui Angel Tîlvăr

10 Nov 2023 664

Forțele Navale Române participă la Conferința Forumului Securității Maritime

24 Oct 2023 695

IGSU Echipajele de intervenție au gestionat peste 32.000 de situații de urgență în luna septembrie

11 Oct 2023 689

LIVE VIDEO+TEXT ISU Constanța despre situația școlilor din județ, autorizate din punct de vedere al securității la incendiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Sep 2023 984

Inițiativa celor Trei Mări Marcel Ciolacu- "Inițiativa celor Trei Mări a devenit un scut pentru apărarea viitorului cetățenilor noștri" (VIDEO)

07 Sep 2023 855

Mamaia în perioada comunistă, detalii inedite de la Arhivele Securității! Filaje și interceptări (FOTO)

06 Jun 2023 3091

Fotoreportaj Sejururile estivale la Constanța și Mamaia. La pas, printre amintiri de-acum un secol, din timpul regilor, dar și din comunism (GALERIE FOTO)

04 Jun 2023 1691

Școala nr.38 „Dimitrie Cantemir” din municipiul Constanța a fost reabilitată! Cât au costat lucrările (GALERIE FOTO)

19 Apr 2023 1369

Sfaturi pentru alegerea celui mai bun cazinou online din România

06 Feb 2023 1227

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1463