Sentinţa în dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis va fi dată de magistraţii ICCJ pe 21 ianuarie

 
Magistraţii ICCJ au anunţat că se vor pronunţa pe 21 ianuarie în dosarul în care ANI îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis de incompatibilitate.

Instanţa supremă a judecat contestaţia în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulată de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI.
 
Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate a cerut instanţei admiterea contestaţiei ANI, invocând decizia recentă a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că articolul din Legea 161/3003, în baza căruia au fost declaraţi incompatibili mai mulţi aleşi locali, este constituţional, precizând că motivarea hotărârii nu a fost deocamdată redactată, astfel că nu se ştiu argumentele care au stat la baza deciziei.
 
Avocaţii preşedintelui Klaus Iohannis au solicitat respingerea contestaţiei ANI, motivând că aceasta este "vădit neîntemeiată". Aceştia au arătat că recursul făcut de ANI nu cuprinde nicio critică validă faţă de decizia Curţii de Apel Alba-Iulia. Apărătorii au mai arătat că ANI nu a dovenit starea de incompatibilitate în niciunul din cele două cazuri pe care le invocă în hotărârea luată faţă de fostul primar al municipiului Sibiu şi, practic, "nu a analizat raţionamentele deciziei instanţei de fond, prin care aceasta a admis acţiunea lui Iohannis".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Constituţională a României urmează să ia decizia în Cazul Iohannis

09 Dec 2014 1889

Sentinţa dată astăzi de ÎCCJ în dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis

18 Nov 2014 2044