Sezon nou ”Poftiți la Nea Mărin” Fernando, fost concurent ”Chefi la cuțite”, a cucerit clienții de pe litoral cu rețeta de mici ”care nu îngrașă”


Noul sezon ”Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin” va fi difuzat începând de duminică, 8 iulie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Pentru prima dată, Nea Mărin, care este administrator de restaurant și care are în fiecare ediție câte patru vedete invitate să-l ajute, și Liviu Vârciu, care-l va avea alături pe Andrei Ștefănescu, sunt într-o continuă competiție. Liviu și Andrei își deschid și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă, la câțiva metri de restaurantul lui Nea Mărin.

Și pentru că nici Liviu și nici Andrei nu sunt atât de pasionați de bucătărie încât să poată găti pentru clienții terasei lor, cel pe care îl conving să-i ajute este Fernando Polo, fostul concurent ”Chefi la cuțite”.

De meserie instructor de salsa și fitness, Fernando este originar din Republica Dominicană. Tocmai de aceea, atuul său în bucătărie este savoarea exotică pe care o poate da preparatelor. Pentru el, bucătăria este o pasiune și în ciuda faptului că nu are o diplomă de bucătar își petrece foarte mult timp inventând cele mai savuroase rețete pentru soția sa româncă.

Așa s-a întâmplat și în cadrul show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, unde a făcut furori cu rețeta sa de mici. Dar nu doar felul cum a preparat micii a reprezentat garanția succesului, ci și modul în care a prezentat un produs românesc tradițional.

”Poftiți la mici din Republica Dominicană, mici care nu îngrașă”, este îndemnul lui Fernando pentru clienții care imediat se lăsau convinși de această descriere.

”Cei mai buni mici sunt cei care conțin 80 la sută carne de vită și 20 la sută carne de oaie”, dezvăluie Fernand, care este cu adevărat pasionat de preparatele tradiționale românești.

Prima ediție din noul sezon ”Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin” va fi difuzată duminică, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

 
 
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fanfara „Muzica Apelor” vă invită la noi concerte estivale! Programul evenimentelor de la Constanța

14 Jun 2023 1577

Incendiu în Delta Dunării unde s-a filmat emisiunea Poftiți pe la noi. Pensiunea a ars complet

14 Jan 2016 3885

Chef Cătălin Scărlătescu îşi prezintă original iubitele

04 Aug 2014 2145

Tudor Maxim spune că a fost "ţepuit" de echipa emisiunii "Poftiţi pe la noi"

30 Jul 2014 4134