Singurul concurs de ciclism MTB pe nisip din România se desfăşoară la Constanţa

 
Plaja Modern din Constanţa găzduieşte duminică a treia ediţie a Beach Race Xco, singura competiţie de ciclism MTB din România care se desfăşoară pe nisip, organizată de ACS AndoVelo, în parteneriat cu DJTS Constanţa,  Asociaţia Sportivă SanaSport şi Smartatletic, înscrisă în calendarul Federaţiei Române de Ciclism. Concursul va avea două curse, cea destinată adulţilor şi, în premieră, cea rezervată copiilor.
 
Primii vor pleca în cursă copiii, startul fiind programat la ora 10.00, pe un traseu special integral pe nisip, care va fi structurat în funcţie de vârsta concurenţilor. Astfel, în întrecerea băieţilor, cei cu vârste între 5 şi 7 ani vor parcurge o tură de 500 de metri, cei cu vârste între 8 şi 10 ani, două ture de câte 500 de metri, iar cei cu vârste între 11 şi 13 ani, trei ture de câte 500 de metri. În întrecerea fetelor, se vor parcurge două ture de câte 500 de metri, indiferent de vârstă.
 
O oră mai târziu, de la ora 11.00, se va pleca în cursa pentru adulţi, care se vor întrece pe distanţa de 40 de kilometri, urmând să parcurgă 10 ture pe un traseu cu o lungime de 4 kilometri, împărţit jumătate pe plajă şi jumătate pe coasta de acces pe faleză. Diferenţa de nivel va fi de aproximativ 50 de metri, iar concurenţii vor avea ocazia de a trăi senzaţia unică a plimbării cu bicicleta pe coastă, într-un cadru natural superb. Startul atât în cursa copiilor, cât şi în cea a adulţilor, se va da din al doilea golf al plajei Modern, din apropierea toboganului de apă.
 
Ridicarea kit-urilor de participare se va face duminică, între orele 8.00 şi 9.30, în zona de start / sosire. Kitul de participare al copiilor conţine: Buff Beach Race XCO, Voucher discount 10% Trisport Concept Store, Medalie de participare, Baton Isostar, Număr de concurs si Cip unic de cronometrare. Kitul de participare al adulţilor conţine în plus Vesta Wintex Bellotto cu inserţii reflectorizante şi Doza Ciuc Natur Radler.
Organizatorii au pregătit premii în bani şi diverse produse. Festivitatea de premiere este programată la ora 14.30.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beach Race Xco, un concurs unic Adulţii şi copiii se întrec la ciclism pe plaja Modern din Constanţa

23 Apr 2016 2843

Ciclism pe plaja de la Corbu Sabin Andoniu - „Se pare că pe profesionişti nu i-a interesat Beach Race XCO“ (galerie foto)

27 Apr 2015 2596

Beach Race XCO Litoralul românesc, pe harta mondială a ciclismului olimpic (galerie foto)

26 Apr 2015 2323

Câştigătorii concursului de ciclism Beach Race XCO, de la Corbu

26 Apr 2015 2369

Astăzi, o întrecere internaţională aparte Cicliştii pedalează pe plaja de la Corbu către Jocurile Olimpice de la Rio

25 Apr 2015 2271

Corbu, capitala europeană a sportului Beach Race XCO aduce sportul la malul Mării Negre

14 Apr 2015 2288

Litoralul românesc, din nou capitala europeană a sportului Încă 10 zile până la Beach Race XCO

14 Apr 2015 3308

Comisarul Internațional al UCI ajunge în România Promovarea litoralului românesc printr-un eveniment sportiv internațional, pe o plajă sălbatică

27 Mar 2015 1685

Cursa rutieră de pe plaja din Corbu oferă puncte pentru Jocurile Olimpice

18 Feb 2015 1892

Bicicliști internaționali pedalează pe plaja din Corbu pentru Olimpiada Rio 2016

17 Feb 2015 3478

Concurs internaţional de ciclism pe plaja de la Corbu

17 Feb 2015 2997

Startul primului concurs european de ciclism pe nisip s-a dat astăzi pe plaja Modern din Constanța

03 May 2014 3709

Primul concurs european de ciclism pe nisip are loc pe Plaja Modern

29 Apr 2014 2545