Slovenia ar putea primi un număr de 10.000 de refugiați

 
Potrivit AFP, Slovenia este pregătită să primească „până la 10.000” de refugiați.
 
Asta dacă ei depun o cerere de azil în această țară, a declarat ambasadoarea slovenă în Germania, Marta Kos Marko, într-un interviu difuzat astăzi de presa germană.
 
 
„Atunci când refugiații depun o cerere de azil la noi, îi vom primi și îi vom proteja. Avem capacitatea de a face acest lucru. Am putea primi până la 10.000”, a spus Marta Kos Marko într-un interviu pentru cotidianul regional Rheinische Post.
 
În cazul în care numărul solicitărilor este prea mare, Slovenia va fi constrânsă să solicite ajutorul Europei.
 
„Vom acționa în conformitate cu acordurile Schengen și Dublin. În același timp vom da dovadă de spirit umanitar”, a subliniat ambasadoarea slovenă.
 
„Și noi am cunoscut solidaritatea atunci când eram în război în 1991. La acel moment, Austria și Italia au fost imediat gata să ne ajute. În consecință, simțim o datorie morală să-i ajutăm pe refugiați”, a mai adăugat Marta Kos Marko.
 
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Slovenia, un stat cu 2 milioane de locuitori între Croația, Ungaria, Austria și Italia, se confruntă cu un flux masiv de migranți pe teritoriul său.
 
De asemenea, Slovenia a suspendat joi traficul feroviar cu Croația după ce un grup de 150 de migranți a încercat să intre în țară la bordul unui tren cu destinația Zurich, potrivit agerpres.ro. 




Sursa foto: reporter.si

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu omologul sloven la București

11 Apr 2024 278

MApNConducerea MApN, vizită oficială în Slovenia

28 Mar 2024 381

Polo masculin România a obţinut a doua sa victorie la Campionatul European, 13-5 cu Slovenia

07 Jan 2024 1032

CSM Constanța Elena Zaharia, vicecampioană mondială - „Privesc înapoi cu nostalgie, dar și cu fericire și mândrie“ (GALERIE FOTO)

07 Dec 2023 1088

CSM Constanța tenis de masă Elena Zaharia, vicecampioană mondială la simplu. „Istorie, o performanță imensă!“

03 Dec 2023 1191

CSM Constanța tenis de masă Elena Zaharia, în finală la Campionatul Mondial, în proba individuală!

03 Dec 2023 1049

CSM Constanța tenis de masă Elena Zaharia, medaliată mondială și la simplu

02 Dec 2023 1073

După bronzul mondial cu echipa, Elena Zaharia a fost aproape de medalie și la dublu feminin

02 Dec 2023 984

CSM Constanța „Pentru România!“, a strigat Elena Zaharia, după ce a învins-o pe japoneza Rin Mende la Campionatul Mondial

02 Dec 2023 1106

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru a corectat un record național, în Slovenia, la Concursul Țărilor Central Europene (GALERIE FOTO)

28 Nov 2023 1602

Tenis de masă Constanța „Mândrie tricoloră!“. Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu, medalie de bronz la Campionatul Mondial

28 Nov 2023 939

Tenis de masă Constanța Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu, în semifinale la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 912

CSM Constanța Înotătorul Tudor Iordache, medalii de aur și argint la Concursul Țărilor Central Europene (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 1073

Atenție, călători! Alertă de călătorie în Italia

24 Nov 2023 690

Tenis de masă Constanța Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu concurează la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 830