Şofer de autobuz, bătut aproape de Poliţia Rutieră

Duminică, în jurul orei 19.20, şase jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Tomis” aflati în afara orelor de program au reuşit să prindă în flagrant doi bărbaţi ce îl loveau pe şoferul unui mijloc de transport în comun.
 
În timp ce se îndreptau către sediu pentru a intra în serviciu, aceştia s-au sesizat  din oficiu în urma strigătelor unui bărbat despre faptul că două persoane de sex bărbătesc l-au lovit în zona feţei, după ce au urcat în microbuzul pe care îl conducea şi care era oprit în staţia din apropierea sediului Poliţiei Rutiere Constanţa. Subofiţrii au alergat după cei doi care se îndepărtaseră şi au reuşit să-i imobilizeze. La acţiune participă şi un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Tomis” , care se afla în imediata apropiere. Din câte se pare, Ionuţ I., de 23 de ani şi Cătălin Roger D., de 20 de ani, ambii din Constanţa, după ce au urcat într-un microbuz ce efectuează transport de călători în municipiul Constanţa, au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şoferului microbuzului deoarece acesta nu le-a permis să călătorească fără să achite contravaloarea biletului. În cauză au fost întocmite actele procedurale premergatoare începerii urmăririi penale, pentru infracţiunii de loviri şi alte violenţe, faptă prevazută şi pedepsită de art. 180 Cod Penal, dosarul  intocmit fiind inaintare Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 487

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1158

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 348

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 360

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1750

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 653

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 999

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 955

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 631

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 671

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 918

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1534

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 800

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 550