Șoferi! Guvernul adoptă regulamentul de ridicarea mașinilor parcate aiurea. Despre ce este vorba. Cine îl obligă

Curtea de Apel Bucureşti obligă, printr-o sentinţa dată pe 7 aprilie, Guvernul României să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, potrivit unui comunicat emis de Primăria sectorului 1, potrivit Hotnews.ro.
 
Procesul a fost intentat de Primăria sectorului 1, iar decizia instanţei poate fi atacată cu recurs. În acest moment, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu mai este posibilă deoarece în luna mai 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că această activitate nu trebuie reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale, ci de Guvern sau Parlament.
Guvernul nu va atacă cu recurs decizia instanţei şi va constitui începând de miercuri, sub conducerea cancelariei primului ministru, un grup de lucru care să elaboreze normele de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Procesul de elaborare a unui nou regulament de ridicare a maşinilor va trece şi printr-o dezbatere publică.
 
În acest moment, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu mai este posibilă deoarece în luna mai 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că această activitate nu trebuie reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale, ci de Guvern sau Parlament. Instanţa a analizat această situaţie la cererea Avocatului Poporului. Astfel, primăriile au rămas fără nicio pârghie de a-i sancţiona pe şoferii care parchează pe trotuar, pe trecerile de pietoni, pe linia de tramvai sau blochează traficul.
 
Acum, singură măsură coercitivă rămasă este amendă dată de poliţie, ce îi sancţionează pe şoferi cu două până la cinci puncte penalizare şi sume cuprinse între 195 şi 487 lei. Poliţiştii spun însă de multe ori că nu îi pot amendă pe şoferi decât dacă sunt la maşină şi nici nu pot păzi maşină până vine şoferul.
 
În luna iunie 2015, Asociaţia Municipiilor din România a cerut Guvernului să adopte în procedura de urgenţă regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 749

CTBus Liniile 2-43, 43C, 43M si 5-40, deviate temporar

28 Dec 2023 946

Atenție șoferi! Mașinile parcate în zona Universității Maritime Constanța, ridicate de polițiștii locali (GALERIE FOTO)

16 Dec 2023 2846

Anunț important al CT BUS Din cauza aglomerației, autobuzele de pe linia 102 nu mai ajung în Cap de linie Faleză Nord

01 Jun 2023 2738

Constanța Autoturism înmatriculat în Ucraina „plimbat“ cu mașina de la ridicări auto (GALERIE FOTO)

07 Dec 2022 2580

Este oficial! De astăzi se pot ridica mașinile parcate neregulamentar pe trotuar

20 Nov 2022 3181

Constanța 15 autoturisme parcate neregulamentar, ridicate într-o singură zi

16 Feb 2022 3669

Schimbări importante în circulația rutieră din centrul municipiului Constanța

10 Feb 2022 10037

Restricții pe străzile din apropierea Arhiepiscopiei Tomisului din Constanța pentru evenimentele de Bobotează. Mașinile parcate neregulamentar, ridicate

05 Jan 2022 1374

Pleci, de acasă, nu știi cum vii înapoi De astăzi 16 sensuri unice noi în Constanța. Într-o luna au fost create peste 50

12 May 2021 14129

Primăria Constanța 16 noi sensuri unice vor fi instituite în zona centrală a orașului, începând cu data de 12 mai

10 May 2021 2200

Constanța Mașini parcate neregulamentar ridicate de polițiști

21 Dec 2020 6067

Parcare neregulamentară Un șofer din Constanța a dat Primăria în judecată după ce s-a trezit fără mașină

28 May 2020 3269

Primul magistrat care a anulat celebrele „caracatițe“ din Constanța, delegat la Curtea de Apel

13 Mar 2020 2235

Primăria Constanța, mesaj pentru șoferii care parchează autoturismele pe trotuar (galerie foto)

19 Sep 2019 11811