Spectacol în cinstea poetului, organizat de Colegiul Național "Mihai Eminescu”

 
Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” organizează, joi, pe 15 ianuarie, de ziua poetului naţional, în parteneriat cu Teatrul pentru copii și tineret ,,Căluțul de mare” și societatea Silvian Star SRL spectacolul ,,Porni Luceafărul”, dedicat aniversării a 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Festivitatea se va desfășura la sala Elpys a Teatrului de copii și tineret ,,Căluțul de mare”.
 
Evenimentul constă într-o succesiune de momente artistice - muzică, recitare, proiecție - cu ajutorul profesionalismului artiștilor de la Teatrul de copii și tineret ,,Căluțul de mare”, iar societatea Silvian Star SRL omagiază aniversarea poetului cu o creație culinară, prăjitura ,,Mihai Eminescu”, un subtil joc al gusturilor și al aromelor.
 
Vor participa la aceste activităţi elevii, profesorii Colegiului Naţional ,,Mihai Eminescu” şi personalităţi ale vieţii culturale constănţene.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.