Spectacol manifest de Ziua Constanţei Păpuși uriașe, legende românești, sunet și lumină în Piata Ovidiu

Ciuleandra - Legenda Zburatorului, spectacol programat în data de 21 mai, la ora 20.00, în cadrul evenimentului organizat de Ziua Constanţei, este un spectacol unic ce etalează  într-o viziune contemporană simboluri din mitologia romanească, având ca scop promovarea valorilor tradiționale, combinând forme artistice clasice (teatru, dans, muzică, elemente supradimensionate de teatru de papuși) cu mijloace de expresie multimedia.

Ciuleandra pornește din rădăcinile Universului, este purtată de buna Maică, străbătând momentele vieții - Nașterea, Găsirea Iubirii , Nunta, Pierderea, Căutarea, Lupta, Moartea, Timpul de dincolo de moarte.
Fiecare secvență cuprinde simboluri și prelucrări ale unor ritualuri străvechi cu puternice încărcături spirituale.
Muzica și regia spectacolului sunt semnate de artiștii constănțeni Adrian Stavian și Mădălina Petrencu.
 
Programul Zilei Constanţei 2019


Reamintim că evenimentul dedicat  Zilei Constanţei va debuta în acest an la ora 12.00 cu un Tedeum la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
La ora 17.00 va avea loc Parada Constanţei la Sala Sporturilor de pe Bulevardul Tomis.
La ora 18.00 va începe în Piaţa Ovidiu un spectacol susţinut de artiştii constănţei.
La ora 20.00 este programat spectacolul manifest Ciuleandra.
La ora 21.00 va urca pe scenă, 3Sud Est.
La ora 22.00 evenimentul se va încheia cu tradiţionalul foc de artificii.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a fixat ziua pronunțării în dosarul lui Robert Șerban, primarul din Eforie! La aproape două săptămâni după alegeri (DOCUMENTE)

10 May 2024 433

Istoria Dobrogei Valentina Boteanu, o misionară a învățământului dobrogean

10 May 2024 584

Ceremonial militar și religios la Constanța de Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

10 May 2024 332

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

10 May 2024 313

„Sunt nevinovat!“ Ce spune Andrei Popescu, candidat la Primăria Constanța, despre dosarul milionarului în criptomonede ce ar fi fost răpit pentru o datorie de 3 milioane de euro

10 May 2024 536

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 mai 2024

10 May 2024 284

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Gabrielei Babalîc, secretar general al comunei Vulturu (DOCUMENT)

09 May 2024 429

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 8 mai 2024

09 May 2024 433

ZIUA LIVE Candidatul PSD, Horia Constantinescu aduce schimbare în administrație. Primăria mobilă în Constanța (VIDEO)

09 May 2024 619

Știri Constanța Ziua Independenței României, Ziua Victoriei,Ziua Europei și Ziua Regalității, sărbătorite la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța (GALERIE FOTO)

09 May 2024 449

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 789

ZIUA LIVE Orașul nu poate fi condus de la birou. Candidatul PSD, Horia Constantinescu lansează primăria mobilă!

08 May 2024 518

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 7 mai 2024

08 May 2024 439

Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului

08 May 2024 256

Unitatea administrativ teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică pentru terenuri intravilane

08 May 2024 288