Spitalul de Urgenţă Constanţa va avea cea mai modernă Secţie de Ortopedie din ţară

 De mai bine de jumătate de an, muncitorii lucrează de zor la etajul patru al Spitalului Judeţean Constanţa. Au termen până la sfârşitul lunii februarie să termine de reabilitat secţia de ortopedie. Conducerea spitalului spune că va fi cea mai modernă din ţară. S-a recompartimentat spaţiul şi s-a extins secţia. Saloanele sunt pentru cel mult patru paturi, nu ca acum când sunt înghesuite chiar şi şase. În plus, uşile sunt mult mai mari decât cele obişnuite pentru ca bolnavul să intre cu tot cu pat iar băile vor fi amenjate special pentru persoane cu dizabilităţi. Toate materialele folosite sunt de ultimă generaţie iar secţia va fi dotată cu un sistem modern de climatizare. Modernizări se fac şi la blocul operator, care va fi dotat, de asemenea, cu aparatură de ultimă generaţie. Bolnavii spun că modernizarea era absolut necesară pentru că acum în saloane mobilierul este vechi şi  deteriorat, gresia pusă în urmă 30 de ani a căzut, iar unele grupurile sanitare sunt nefuncţionale. În luna februarie când va fi dată în folosinţă noua secţie, la Spitalul de Urgenţă vor veni şi şase specialişti ortopezi din Bucureşti care vor completa echipa de medici deja existentă la Constanţa.

http://www.reporterntv.ro/stire/spitalul-de-urgenta-constanta-va-avea-cea-mai-moderna-sectie-de-ortopedie-din-tara


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 278

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 767

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 327

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 324

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1548

RAJA anunță furnizarea apei cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari, județul Constanța

04 May 2024 427

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 434

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 381

CNAIR actualizează Cartea Funciară a sediului DRDP Constanța! Care este valoarea contractului

04 May 2024 242

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 353

Bella Licca International SRL are acordul APM Constanța pentru înființarea unui ansamblu de birouri, turism și servicii în comuna Mihail Kogălniceanu

04 May 2024 332

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 271

Alegeri electorale 2024 Alianța pentru Unitatea Rromilor (AURr) Constanța, contestație respinsă în instanță

04 May 2024 288

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 308

Pompierii din Constanța sunt salvatori și cu ocazia Paștelui (Galerie FOTO)

04 May 2024 337