Subinspector de poliţie din Bucureşti, trimis în judecată în stare de arest

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului STĂNCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU, subinspector de poliție în cadrul DGPMB - Secţia 25 Poliţie, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracţiunile concurente de:

-  luare de mită;
- trafic de influență;
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 08 – 11 iulie 2014, inculpatul STĂNCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU i-a solicitat insistent, în repetate rânduri unui martor denunțător, suma de 15.000 lei, în vederea rezolvării favorabile a unui dosar penal, în care acesta este cercetat pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
De asemenea inculpatul i-a promis denunțătorului că va interveni și pe lângă procurorul de caz pentru ca acesta, la rândul lui, să dispună o soluţie de clasare a cauzei.
Inițial, inculpatul STĂNCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU a solicitat suma de 10.000 lei. Din aceşti bani, i-a spus denunțătorului că 5.000 de lei îi va da persoanei pe care acesta o lovise, ca să o determine să nu își mai susţină plângerea, iar din ceilalţi 5.000 lei, 3.000 de lei îi va da procurorului care supraveghea cercetările din dosar, iar 2.000 de lei, îi va opri pentru el.
Ulterior, inculpatul, motivând că victima, din dosarul  în care era cercetat denunțătorul, dorea mai mulți bani pentru a-și retrage plângerea, i-a solicitat acestuia din urmă suma de 15.000 lei.
La data de 11.07.2014, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 4.500 lei, solicitată și primită de la martorul denunțător.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prins în flagrant Subinspectorul de poliţie Stănciulescu Mircea Alexandru, reţinut pentru luare de mită

12 Jul 2014 3759