Suspecți de trafic de droguri prinși în flagrant de polițiști și procurori. Ce au găsit oamenii legii asupra tinerilor

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Maramureş și  procurorii D.I.I.C.O.T., cercetează doi membri ai unei grupări infracționale, specializată în traficul cu droguri de risc şi mare risc.

Potrivit Poliției Române, la începutul acestei săptămâni, poliţiştii au prins în flagrant delict, pe raza municipiului Baia Mare, un tânăr, de 19 ani, în momentul în care urma să primească un colet cu droguri.

Coletul conţinea 1,543 kg. de cannabis şi 150 de pastile de MDMA şi era transportat din Spania, prin intermediul unei firme de transport.

„Ulterior, a fost efectuată o percheziţie la locuința unui alt tânăr, de 22 de ani, implicat în cauză, în urma căreia au fost ridicate bunuri susceptibile a proveni din activităţi infracţionale.

Cei doi au fost conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat de procurori, au fost reţinuți pentru 24 de ore.

Ieri, 12 martie, au fost prezentați Tribunalului Maramureş, care a dispus faţă de unul dintre tineri măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de celălalt măsura controlului judiciar” - au transmis reprezentanții Poliției Române. 


Cercetările continuă, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc şi trafic de droguri.

Activitățile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Sursa foto: Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 69

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 255

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 463

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 311

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

24 Apr 2024 335

Poliția Municipiului București - Actiuni ale politistilor Capitalei

24 Apr 2024 306

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 406

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 432

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 535

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 592

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 449

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 367

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 673

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 817

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 414