Tabără ridicată de rromii din România în centrul Madridului, demolată de autorităţile spaniole

Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) anunţă că a fost demolată tabăra pe care un grup de 69 de rromi proveniţi din România o montaseră în centrul Madridului, la câteva sute de metri de clădirea guvernului spaniol.
 
Autorităţile din Madrid au declarat ca Universitatea Complutense de Madrid, care este proprietarul acestui loc, a câştigat un proces deschis acum şase luni, iar din motive de igienă şi sănătate publică, procedura de demolare a fost urgentată, astfel că vineri, 12 decembrie s-a primit un ordin de demolare şi evacuare imediată a acestor persoane.
 
După demolare, Primăria Madriului le-a oferit tuturor celor afectaţi posibilitatea de a sta într-un adăpost de noapte, însă nici unul dintre ei nu a acceptat, cu toţii afirmând că vor părăsi Spania.
 
Numarul rromilor proveniţi din Romania şi care cerşesc în Spania a crescut îngrijorător în ultimul timp, spun reprezentanţii FADERE.
 
„FADERE a cerut în nenumarăte rânduri Guvernului României să înceapă un proiect de integrare a rromilor din ţările Uniunii Europene, însă până în acest moment nu a primit nici un răspuns”, afirmă Daniel Tecu, preşedinte FADERE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.