Tâlhărie în Constanţa. A atacat o bătrână de 80 de ani şi i-a furat lanţul de aur de la gât


Astăzi, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C.R.M, reţinut, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, la data de 05.08.2016, în jurul orei 18.00, profitând de starea de vulnerabilitate vădită în care se afla persoana vătămată P.M, în vârstă de 80 de ani, care mergea pe strada I.L. Caragiale din Municipiul Constanţa, a  încercat să smulgă de la gâtul acesteia un lanţ de aur, însă nu a reuşit pentru că bijuteria s-a rupt în timpul în care trăgea de aceasta, iar victima a opus rezistenţă, apucând lanţul cu mâna şi refuzând să-l lase, deşi a rămas cu urme de violenţă fizică pe corp, în zona gâtului.

Prejudiciul estimat de persoana vătămată este în valoare de 1.000 lei şi nu a fost recuperat.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 938

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 494

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 496

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 369

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 380

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 450

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 752

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 816

Activități preventive pentru siguranța turiștilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța (FOTO)

02 May 2024 443

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 458

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 429

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 788

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 620

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în județul Constanța

01 May 2024 559

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 831