Tânărul constănțean nu s-a făcut de râs Tolea Ciumac a câștigat meciul cu Cătălin Marin de la „Noaptea Campionilor”

Main-eventul ediţiei a doua a turneului „Total Contact 2” - „Noaptea Campionilor”, disputat, aseară, la Pavilionul Expozițional din Constanța, i-a revenit lui Tolea Ciumac, luptător care a dispus de tânărul constănțean Cătălin Marin, campion european de Kung-Fu. Ciumac s-a impus după cele trei reprize ale partidei, una în care Marin (23 de ani) i-a dat o replică dârză experimentatului său adversar, în vârstă de 39 de ani. „Am avut un meci greu, contra unui adversar tânăr. Dacă a rămas în picioare trei reprize, înseamnă că e bun”, a declarat Ciumac, la finele meciului arbitrat de Florin Iordănoaia, care i-a felicitat pe cei doi luptători pentru spectacolul oferit. „Nu a fost așa de greu precum credeam. Am evoluat cu curaj, așa cum lupt mereu. Dacă nu ai curaj în acest sport, mai bine stai acasă. Încă nu am văzut înregistrarea meciului, dar, la cald, simt că meritam măcar un extra-round”, a spus Cătălin Marin. Cele două piramide de luptă au fost câștigate de Ștefan Ghiță (categoria sub 62 de kilograme) și Octavian Scoruș (peste 90 de kilograme). Cele patru Super-Fighturi le-au revenit lui: Alexandru Rusu, Alexandru Humenciuc, Serhan Iaia și Silviu Sanchi. „Am dus meciul bine și mă bucur pentru victorie, care a fost o revanșă. Tânjeam la ea de mult”, a declarat Silviu Sanchi, care l-a învins pe Adrian Roșca. În cadrul turneului (în piramide sau în Super-Fighturi) au evoluat și Muren Gemambet, Dan Ene, Petcu Tanislav, Valentin Costică, Dan Condrat, Doru Zelea, Alexandru Bantea, Nicu Sterius, Florin Tulumb, Gabriel Precup sau Adrian Lungu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

eu

18 Mar, 2013 11:11

Sportivii de la Sakura nu isi vor sti niciodata adevarata valoare daca le aranjeaza meciurile.

Iulian

18 Mar, 2013 10:57

Silviu Sanchi a fost aranjat sa iti iei revansa.Ar trebui sa te mai antrenezi si pe urma sa te dai mare luptator prin ziare.Cat despre gala mai mari escrocherii n-am mai vazut si furturi pe fata . Rusine !!!

Articole asemanatoare

Constanța promite o sâmbătă seară dinamică. Lista evenimentelor de la malul mării

18 May 2024 523

Horoscop pentru sâmbătă, 18 mai 2024. Berbecii sunt foarte ocupați la finalul acestei săptămâni

18 May 2024 498

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

17 May 2024 966

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 649

Evenimente în Constanța sâmbătă, 11 mai. O zi plină de activități captivante și divertisment

11 May 2024 858

Istoria Dobrogei Valentina Boteanu, o misionară a învățământului dobrogean

10 May 2024 2101

Evenimente de weekend în Constanța. Iată ce nu trebuie să ratezi în acest final de săptămână

09 May 2024 4357

Aproape 500 pacienți, la Urgențe, în Mangalia, în perioada de Paște și 1 Mai

07 May 2024 376

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 543

Pamfil Șeicaru „Armindenul, acea zi de 1 Mai ale cărei origini se prelungeau în timpuri imemoriale”

03 May 2024 419

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 603

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 973

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 479

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 589

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 279