Trenurile între Bucureşti şi Constanţa întârzieri între 20 şi 60 de minute

Trenurile care fac legătura între Bucureşti şi Constanţa, Braşov, Timişoara au întârzieri între 20 şi 60 de minute, după ce au fost furate componente feroviare, în apropierea staţiilor Dor Mărunt, Săruleşti şi Băneasa, a anunţat, luni, Compania "CFR".

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA, transmis luni dimineaţă, trenurile care circulă pe relaţiile Bucureşti - Constanţa (şi retur), Bucureşti - Braşov (şi retur) şi Bucureşti - Timişoara (şi retur) înregistrează întârzieri în grafic cuprinse între 20 şi 60 de minute, "din cauza acţiunilor de sustragere a unor componente din sistemul de dirijare a traficului, acţiuni săvârşite în acest weekend de persoane necunoscute".

Furturi de componente feroviare din apropierea staţiilor CF Dor Mărunt, Săruleşti, Băneasa şi pe relaţiile Grădinari - Vadu Lat şi Timişu de Jos - Dârste au fost anunţate reprezentanţilor Poliţiei Transport Feroviar, a precizat sursa citată.

"Echipele de intervenţie feroviare desfăşoară lucrări pentru înlocuirea componentelor feroviare sustrase în mod repetat de persoane necunoscute şi de remediere a defecţiunilor survenite la instalaţiile de dirijare a traficului, în urma savârşirii acestor acţiuni infracţionale. Lucrările de reparaţii la infrastructura feroviară şi de înlocuire a elementelor sustrase se vor desfăşura şi în perioada următoare, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă", se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit OUG 31/2011, achiţionarea materialelor feroase şi neferoase utilizate în activitatea feroviară este interzisă şi constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă de la 20.000 de lei la 40.000 de lei. Pe lângă amendă, cei care achiziţionează astfel de materiale vor plăti şi tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză şi a manoperei aferente. 

 http://www.rtv.net/trenurile-intre-bucuresti-si-constanta-brasov-timisoara-au-intarzieri-intre-20-si-60-de-minute_25625.html

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 636

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1216

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 351

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 362

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1760

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 655

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1001

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 957

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 632

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 673

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1543

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 552